Facebook a raportat miercuri rezultate trimestriale peste aşteptările analiştilor, dar a avertizat că noile reguli şi modificarea produselor pentru protejarea confidenţialităţii datelor utilizatorilor vor încetini creşterea veniturilor şi vor creşte semnificativ cheltuielile, anul viitor, transmite Reuters.
Compania a acceptat miercuri să plătească 5 miliarde de dolari pentru închiderea unei investigaţii a Comisiei Federale pentru Comerţ referitoare la confidenţialitatea datelor, dar ulterior a precizat că instituţia nu investighează şi practici anti-concurenţiale.
Acordul, criticat de politicieni şi experţi în confidenţialitate ca fiind doar ”o palmă peste mână” pentru o companie ale cărei venituri au depăşit anul trecut 55 de miliarde de dolari, sugerează că Facebook a depăşit o problemă majoră avută cu autorităţile de reglementare în ultimul an.
Directorul financiar al Facebook, Dave Wehner, a avertizat că schimbările operaţionale prevăzute în acord vor fi costisitoare. În plus, veniturile vor fi afectate de noile limite referitoare la utilizarea datelor utilizatorilor, impuse de guverne, şi de companiile de tehnologie pe care se bazează sistemele Facebook. Acesta nu a elaborat.
Veniturile din trimestrul al doilea au crescut de la 13,2 milairde de dolari în urmă cu un an la 16,9 miliarde de dolari, depăşind estimarea medie a analiştilor, de 16,5 miliarde de dolari, potrivit datelor firmei de analiză a datelor Refinitiv.
Numărul de utilizatori lunari a fost de 2,7 de miliarde, iar cel al utilizatorilor zilnici de 2,1 miliarde, pe platformele Facebook, Messenger, Instagram şi WhatsApp, ambii indicatori fiind aproximativ la fel comparativ cu trimestrul anterior.
Facebook a alocat în primul trimestru 3 miliarde de dolari pentru acest acord, iar în trimestrul al doilea impactul a fost de 2 miliarde de dolari.
Acordul, care trebui aprobat de justiţie, mai cere Facebook să prezinte Comisiei Federale pentru Comerţ orice decizie pentru noi produse care au legătură cu confidenţialitatea datelor.
Costurile au crescut cu 66% comparativ cu intervalul similar al anului trecut, la aproape 12,3 miliarde de dolari.
Penalizarea a redus în parte profitul din trimestrul al doilea la 2,6 miliarde de dolari, comparativ cu 5,1 miliarde de dolari în urmă cu un an. Excluzând acordul şi o plată fiscală excepţională de 1,1 miliarde de dolari, profitul ar fi fost de 1,99 de dolari pe acţiune, a precizat Facebook.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.