Ţările europene nu vor forma o armată unificată ca răspuns la ameninţările din partea Rusiei, a declarat ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, într-un interviu acordat televiziunii de stat şi difuzat sâmbătă seara, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Anterior, în cursul zilei de sâmbătă, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut crearea unei armate europene, argumentând că Europa nu mai poate fi sigură de protecţia oferită de Statele Unite şi că ar obţine respect din partea Washingtonului doar printr-o forţă militară puternică.

Întrebat despre posibilitatea creării unei armate europene, Sikorski a precizat pentru TVP World că ”trebuie să fim atenţi cu acest termen, deoarece oamenii îl înţeleg în mod diferit”.

”Dacă prin aceasta se înţelege unificarea armatelor naţionale, acest lucru nu se va întâmpla. Dar am fost un susţinător al ideii ca Europa, Uniunea Europeană, să îşi dezvolte propriile capacităţi de apărare”, a subliniat el.

Ministrul polonez a menţionat că UE formează în prezent o brigadă întărită.

”Dacă SUA doreşte ca noi să ne intensificăm apărarea, aceasta ar trebui să includă o componentă naţională, o componentă NATO, dar cred şi într-o componentă europeană a UE, subvenţii ale UE pentru industria de apărare, pentru a ne dezvolta capacitatea de producţie, dar şi o forţă a UE demnă de acest nume”, a explicat Sikorski.

El a reiterat că trimiterea de trupe poloneze pe teritoriul Ucrainei ”nu este o opţiune luată în considerare, deoarece datoria Poloniei faţă de NATO este să protejeze flancul estic, adică propriul său teritoriu”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.