Topul destinaţiilor de vacanţă din luna august, vârful sezonului estival, a fost dominat de România, urmată de Grecia, Turcia, Spania şi Bulgaria, potrivit agenţiei de turism Eximtur. În România şi Grecia, turiştii români au ales în principal hotelurile de patru şi trei stele, situate la o distanţă cât mai mică faţă de plajă. De asemenea, în lunile de toamnă, urcă în top Turcia, Tunisia, Cipru şi Egipt, septembrie şi octombrie fiind perfecte pentru vacanţe in aceste destinaţii. Preţurile pornesc de la 590 euro de persoană, pentru un sejur de şapte nopţi.
Se remarcă o creştere substanţială a rezervărilor pentru destinaţii exotice precum Maldive şi Thailanda, în perioada noiembrie- decembrie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Topul destinaţiilor de vacanţă din luna august, vârful sezonului estival, a fost dominat de România, urmată de Grecia, Turcia, Spania şi Bulgaria”, potrivit datelor companiei de călătorii Eximtur.
În România şi Grecia, turiştii români au ales în principal hotelurile de patru şi trei stele, situate la o distanţă cât mai mică faţă de plajă. Hotelurile de cinci stele, alese în special în destinaţii care oferă preponderent servicii all-inclusive, precum Turcia şi Bulgaria, sunt pe locul trei în clasamentul rezervărilor realizate pentru luna august.
Pentru marea majoritate a turiştilor români, durata vacanţei, potrivit companiei, este de şapte zile.
Top cinci staţiuni estivale preferate în România
Staţiunile din România preferate de turişti în luna august au fost: Mamaia, Băile Felix, Eforie Nord, Olimp şi Venus. Valoarea medie a serviciilor turistice alocate pentru vacanţă în România, în august, a fost de 350 euro/persoană.
Numărul de clienţi în destinaţii externe a crescut cu 30%
Numărul de turişti care au ales să călătorească în străinătate în luna august a crescut cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Bugetul mediu alocat pentru o vacanţă în destinaţii externe este la un nivel comparabil cu cel din august 2022, de aproximativ 660 euro/ persoană. Regiunile sau staţiunile preferate din străinătate au fost Creta, din Grecia, Antalya, din Turcia si Nisipurile de Aur, din Bulgaria.
Tendinţele toamnei
În această toamnă, în topul rezervărilor pentru România se menţine Băile Felix. A crescut interesul şi pentru vacanţe în staţiunile balneoclimaterice unde s-au realizat investiţii în unităţi de cazare şi baze de tratament. Astfel, cele mai căutate staţiuni în lunile de toamnă sunt: Băile Felix, Călimăneşti-Căciulata, Băile Herculane şi Sovata.
Media de vârstă a turiştilor care merg în staţiunile balneoclimaterice a scăzut, pentru că tot mai mulţi tineri caută vacanţe pentru intreţinere şi relaxare, cu proceduri SPA& Wellness şi de înfrumuseţare.
”Cei care au plecat la începutul verii în vacanţă pot simţi nevoia de relaxare din nou, în septembrie. Astfel, pentru două nopti de cazare cu demipensiune, la un hotel de 4 stele, cu aquapark, din Băile Felix, costul ar fi de aproximativ 250 euro/ persoană”, arată agenţia de turism.
Turiştii care nu şi-au ales încă vacanţa mai pot rezerva pachete cu zbor charter în destinaţii unde temperaturile sunt mai prietenoase în următoarea perioadă, precum Tunisia, Antalya, Hurghada, Grecia (Skiathos şi Creta). Preţurile pornesc de la 600- 700 euro/ persoană/ pachet de servicii, cu toate taxele incluse.
În lunile de toamnă, urcă în top Turcia, Tunisia, Cipru şi Egipt, septembrie şi octombrie fiind perfecte pentru vacanţe in aceste destinaţii. Preţurile pornesc de la 590 euro de persoană, pentru un sejur de şapte nopţi.
”Se remarcă o creştere substanţială a rezervărilor pentru destinaţii exotice precum Maldive şi Thailanda, în perioada noiembrie- decembrie. O vacanţă de nouă nopti, la un hotel recomandat de 5 stele din Thailanda, cu mic dejun, la începutul lunii decembrie, costă aproximativ 1.700 euro/ persoană”, mai arată Eximtur.
Eximtur a fost fondată în anul 1993 şi este una dintre principalele companii de turism şi călătorii din România. Compania deţine 12 agenţii în ţară, şase proprii şi şase francizate, capitaluri proprii de peste trei milioane de euro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.