România a înregistrat în 2017 al treilea cel mai scăzut nivel al preţurilor cărnii din Uniunea Europeană, cu 40,8% sub media Uniunii Europene, potrivit datelor publicate vineri de biroul european de statistică, Eurostat.
Cele mai scăzute preţuri ale cărnii au fost consemnate în Bulgaria, cu 40,9% sub media europeană, şi în Polonia, cu 43,3% sub media UE.
La polul opus, cele mai ridicate preţuri ale cărnii din UE au fost înregistrate în Luembourg, care au depăşit cu peste 41% nivelul Uniunii Europene. Pe următoarele locuri s-au aflat preţurile din Austria şi Danemarca, cu aproape 39% peste media UE.
Preţuri mai mari decât media europeană au mai fost observate în Franţa, Italia şi Germania, în timp ce niveluri sub această medie au fost consemnate în Marea Britanie, Grecia şi state est-europene ca Cehia, Ungaria şi statele baltice.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.