România a exportat în 2018 un număr de 14.000 de viori în state din afara Uniunii Europene, reprezentând 28% din totalul exporturilor de acest tip ale UE. În acest fel, România a fost anul trecut cel mai mare exportator de viori din UE către restul lumii, fiind urmată îndeaproape de Danemarca (12.200 unităţi, 24%) şi la mare distanţă de Germania (6.400 unităţi, 13%), potrivit datelor biroului european de statistică, Eurostat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Marea Britanie a exportat anul trecut 5.000 de viori în afara UE (10% din totalul exporturilor UE), Cehia 2.900 (6%), Franţa 2.700 (peste 5%), Italia 2.500 (5%), iar Belgia 1.800 (4%).

 Aproape jumătate din exporturile europene de viori au avut ca destinaţie două ţări, Statele Unite şi Coreea de Sud (11.900 de viori fiecare, respectiv 24% din exporturile în afara UE). Cele două ţări sunt urmate de Japonia (6.700 viori, 14%), Canada (2.900, 6%), Australia (2.300, 5%), Elveţia (2.100, 4%), Hong Kong (1.800, sub 4%), China (1.700, 3%), Rusia (1.600, 3%), Norvegia (1.200, 2%) şi Serbia (870, sub 2%).

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În 2018, statele Uniunii Europene au exportat în total 105.000 de viori, în valoare de 23,3 milioane de euro, şi peste jumătate dintre acestea au avut ca destinaţie alte state membre. Numărul total al viorilor exportate a scăzut cu 7% comparativ cu 2013.

Statele membre au importat anul trecut 234.800 de viori, în valoare de 15,7 milioane de euro. Majoritatea acestora (82%, respectiv 191.500 de viori) au provenit din afara Uniunii Europene. Numărul viorilor importate de statele membre a crescut cu 27% faţă de 2013.

Marea Britanie a importat 71.300 de viori din afara UE, reprezentând 37% din importurile totale din afara Uniunii, fiind cel mai mare importator din state din afara UE. Germania a importat 31.300 de viori din afara UE (16%), urmată de Italia (18.200, 9%), Spania (16.900, puţin sub 9%), Belgia (15.100, 8%) şi franţa (9.100, 5%).

 Majoritatea viorilor importate din afara UE au provenit din China (188.500 de viori, respectiv 99% din importurile din afara Uniunii). Majoritatea celorlalte viori importate au provenit din şapte ţări: Statele Unite, Taiwan, Republica Moldova, Nepal, Brazilia, Japonia şi India.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.