Grupul farmaceutic american Eli Lilly va construi prima sa fabrică de medicamente în Germania, în oraşul Alzey din vestul ţării, cu o investiţie de 2,3 miliarde de euro (2,5 miliarde de dolari), în timp ce sectorul se grăbeşte să răspundă la cererea tot mai mare de noi terapii pentru diabet şi obezitate, transmite Reuters.
Investiţia va contribui la creşterea producţiei de medicamente pentru diabet şi obezitate, inclusiv Mounjaro şi Trulicity şi stilourile injectabile pentru administrarea acestora, a spus compania din Indianapolis.
”Forţa de muncă a Germaniei va juca un rol vital în creşterea aprovizionării cu incretină a Lilly, atunci când noua fabricăe va fi operaţională începând cu 2027”, a spus Lilly într-un comunicat de vineri.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Incretinele sunt medicamente pe bază de peptide, cum ar fi Mounjaro, care imită hormonii intestinali pentru a suprima apetitul şi pentru a stimula secreţia de insulină.
Medicamentul pentru diabet Mounjaro, care a fost folosit off-label pentru pierderea în greutate, a fost autorizat săptămâna trecută pentru utilizarea suplimentară în Statele Unite şi poate fi acum promovat de Lilly ca tratament pentru obezitate.
Eli Lilly şi rivalul danez Novo Nordisk conduc o cursă pentru a ocupa o viitoare piaţă globală estimată la 100 de miliarde de dolari pentru tratamente anti-obezitate.
Novo a spus că industria este departe de a produce suficient pentru a satisface cererea, iar Lilly a recunoscut, de asemenea, constrângerile de aprovizionare.
”ACCES RAPID” LA NOI TERAPII
Planurile pentru primul complex major de producţie al Lilly din Germania vin pe măsură ce producătorii de medicamente devin din ce în ce mai sensibili la presiunea politică de a produce produse de sănătate esenţiale mai aproape de pieţele pe care le deservesc, după ce pandemia de coronavirus a expus vulnerabilitatea lanţurilor globale de aprovizionare.
”Această investiţie încurajează guvernul în eforturile sale de a face Germania mai atractivă ca centru farmaceutic”, a declarat ministrul Sănătăţii, Karl Lauterbach, la o conferinţă de presă la Berlin.
El a adăugat cîă”făcând asta, vom asigura accesul rapid la noi opţiuni de terapie şi vom reduce dependenţa de lanţurile de aprovizionare fragile”.
Lilly a spus că o forţă de muncă calificată şi infrastructura existentă s-au numărat printre factorii luaţi ân considerare în alegerea locaţiei, la fel ca şi oportunitatea de a forma un cluster de producţie cu un sediu al companiei în Fegersheim, Franţa.
Fabricile Lilly din Franţa şi Italia produc, de asemenea, medicamente incretine precum Mounjaro, a declarat şeful de producţie Edgardo Hernandez, într-un interviu.
”Există atât de multă inginerie şi ştiinţă (în Germania) şi mulţi dintre producătorii noştri de echipamente se află acolo”, a spus el.
Mounjaro este probabil să fie aprobat pentru pierderea în greutate în Uniunea Europeană, după ce autoritatea de reglementare a medicamentelor din bloc a recomandat autorizarea pieţei sale pentru această utilizare.
Cu toate acestea, în Germania, în sistemul de asigurări de sănătate de stat este interzis prin lege să plătească pentru medicamentele de slăbit.
Pacienţii fără diabet şi care primesc o reţetă pentru pierderea în greutate vor trebui probabil să plătească pentru Mounjaro din propriile buzunare.
Lauterbach a declarat vineri că orice revizuire a acestor reguli nu este în prezent pe ordinea de zi.
Lilly a declarat că a anunţat investiţii de peste 11 miliarde de dolari în producţia globală în ultimii trei ani.
Potrivit raportului său financiar din trimestrul al treilea, compania a alocat peste 8 miliarde de dolari pentru investiţiile de expansiune în curs de desfăşurare în Indiana, Carolina de Nord şi Limerick, Irlanda, în următorii câţiva ani.
Producătorul de medicamente a mai spus în raportul său că se aşteaptă la constrângeri de aprovizionare pentru o perioadă de timp, deoarece adaugă capacitate de producţie, iar într-un interviu în aceeaşi zi a cerut medicilor din afara SUA să nu mai trateze noi pacienţi cu Trulicity, pentru a face faţă cererii crescute.
Investiţia vine chiar dacă marile companii de medicamente şi-au exprimat o opoziţie puternică faţă de planurile Uniunii Europene de a scurta perioada standard de protecţie pe care o primesc companiile înainte ca medicamentele generice să poată intra pe piaţă, de la 10 ani la opt.
În ciuda obiecţiei Lilly faţă de lege, Hernandez a spus că producătorul de medicamente a dorit să investească în regiune pentru ”a ajuta să conducă discuţia într-o altă direcţie”.
Lilly conduce centre de producţie majore în afara pieţei sale de origine din SUA, în Irlanda, Franţa, Spania, Italia şi China.
Compania, care este prezentă în Germania din 1960, are deja 1.000 de angajaţi în ţară în domenii precum dezvoltare, distribuţie, marketing şi administrare.
Noua fabrică de la Alzey va angaja până la 1.000 de muncitori cu înaltă calificare, cum ar fi ingineri, tehnicieni şi oameni de ştiinţă, a spus Lilly.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.