Grupul CIECH îşi extinde afacerea de agrobusiness în România prin înfiinţarea CIECH Agro România, noua entitate juridică îşi începe activitatea în martie 2022.
”Grupul CIECH îşi extinde afacerea de agrobusiness în România prin înfiinţarea CIECH Agro România. Cu sediul în Bucureşti, noua companie va deservi clienţii din domeniul agricol din România, începând din luna martie 2022. Investiţiile în constituirea activităţii locale sunt estimate la 6,5 milioane euro în următorii 3 ani”, anunţă grupul.
O echipă mixtă româno-poloneză formată din 20 de persoane va asigura derularea activităţii CIECH Agro România. Membrii echipei vor fi implicaţi în construirea unei reţele de distribuţie a produselor fitosanitare din portofoliul companiei pe piaţa românească, în rândul principalilor comercianţi cu ridicata şi în distribuţia numerică în unităţile de comerţ cu amănuntul, precum şi în asigurarea consultanţei agrotehnice de către reprezentanţii CIECH.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Înfiinţarea CIECH Agro România este un nou pas în dezvoltarea activităţii agrobusiness a CIECH în România şi survine în urma unei îndelungate activităţi de export de produse fitosanitare pe piaţa locală”, precizează grupul.
Scopul acesteia va fi construirea unei reţele largi de distribuţie şi furnizarea către fermierii români a unor produse care asigură o protecţie eficace a recoltelor, în special inovatoarea tehnologie BGT („Better Glyphosate Technology”), care reprezintă un răspuns la provocările legate de agricultura durabilă şi Pactul Ecologic European.
”Având în vedere experienţa favorabilă şi perspectivele optimiste în legătură cu dezvoltarea agriculturii în această ţară, decizia de a înfiinţa CIECH Agro România a fost o cale de dezvoltare firească pentru noi. Principalul obiectiv de afaceri al companiei va fi să extindă şi mai mult activitatea agroindustrială a Grupului CIECH şi să ofere fermierilor români produse care să asigure o protecţie eficientă a recoltelor, în special inovatoarea tehnologie BGT, precum şi o gamă largă de programe de protecţie pentru porumb”, a declarat Wojciech Babski, CEO BU Agro CIECH.
Portofoliul CIECH Agro România include 15 produse din oferta CIECH Sarzyna şi a Proplan (un furnizor spaniol de produse fitosanitare, deţinut de Grupul CIECH) şi urmează să fie diversificat în viitor. Acest lucru va permite companiei să ofere erbicide şi fungicide pentru protecţia recoltelor esenţiale din România, cum sunt cele de porumb şi alte culturi de cereale.
Piaţa locală a produselor fitosanitare se dezvoltă într-un ritm alert, depăşind în ultimii ani valoarea de 600 milioane de euro şi, astfel, dublându-se în dimensiuni într-un interval de 10 ani. În anii următori, piaţa de produse fitosanitare din România este estimată să crească între 4% şi 6%, în pofida dificultăţilor asociate cu Pactul Ecologic European.
Grupul CIECH exportă produse fitosanitare în aproximativ 50 de ţări din toată lumea. CIECH Sarzyna, cel mai mare producător de produse fitosanitare din Polonia, livrează produse pe aproximativ 40 de pieţe externe, pe lângă piaţa internă. De asemenea, deserveşte regiunile Europa Centrală şi Occidentală, insulele britanice şi Scandinavia. În afara Europei, printre pieţele tradiţionale importante ale CIECH se numără Australia, Canada şi Orientul Îndepărtat, în special Thailanda şi Vietnam. Proplan, o companie achiziţionată în 2018, îşi desfăşoară activitatea în principal în Peninsula Iberică, zona Mării Mediterane (Italia, Franţa şi Grecia) şi Africa de Nord, în special în Maroc, Algeria şi Egipt.
Dimensiunea pieţei globale de produse agrochimice este anticipată să ajungă la 272 miliarde de dolari până în 2028, potrivit raportului Grand View Research.
Grupul CIECH este un holding internaţional din industria chimică, fiind prezent în peste 80 de ţări. În 2014, pachetul majoritar de acţiuni CIECH a fost achiziţionat de KI Chemistry, o companie aparţinând celui mai mare fond de investiţii privat polonez, Kulczyk Investments.
CIECH Sarzyna este cel mai mare producător polonez de produse fitosanitare, cu peste 80 de ani de activitate pe piaţa din Polonia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.