Delgaz Grid, companie din Grupul E.ON România, a anunţat luni că a investit aproape 3 miliarde de lei în modernizarea infrastructurii de gaze naturale în ultimii 15 ani şi că pentru perioada 2020-2023 sunt planificate investiţii de aproape 1 miliard de lei (198 milioane euro).
"Compania Delgaz Grid, parte a Grupului E.ON România, a investit 2,9 miliarde de lei (677 milioane euro) începând din anul 2005, în principal pentru modernizarea reţelei de distribuţie a gazelor naturale care alimentează în prezent mai mult de 1.080 de localităţi din 20 de judeţe situate în nordul ţării.
Au fost înlocuiţi peste 5.600 km de conducte şi branşamente din oţel cu conducte de polietilenă, iar pe alţi 2.875 km de conducte de oţel a fost aplicată protecţie catodică.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Reţeaua a fost extinsă cu peste 2.200 km pentru conectarea de noi clienţi, atât în zona concesionată cât şi în alte aproximativ 80 de noi concesiuni. Numărul clienţilor deserviţi a crescut cu 670.000.
“Delgaz Grid şi-a asumat ca fiind prioritară modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de gaze naturale, sumele investite şi rezultatele fiind grăitoare în acest sens. Investiţiile au continuat indiferent de cât de dificil a fost contextul. De exemplu, anul trecut, în timp de pandemie, investiţiile au crescut cu peste 20% faţă de anul 2019”, a declarat Csulak Ferenc, directorul general al Delgaz Grid.
Investiţiile derulate au condus la creşterea calităţii şi siguranţei serviciilor pentru 1,87 milioane de locuinţe, gospodării şi agenţi economici deserviţi de companie, spun reprezentanţii companiei.
Numărul clienţilor racordaţi la reţele a crescut cu 56%, de la 1,2 milioane în 2005 la 1,87 milioane în prezent, în medie cu circa 45.000 în fiecare an.
Îmbunătăţirea siguranţei în exploatare a inclus şi achiziţia de echipamente moderne de detectare a scăpărilor de gaze naturale, autolaboratoare şi aparate de ultimă generaţie, numai anul trecut fiind investite în acest scop 5 milioane lei (circa 1 milion de euro), adaugă ei.
"Compania va continua să investească sume substanţiale pentru modernizarea reţelelor de gaze naturale, astfel că pentru perioada 2020-2023 sunt planificate investiţii de aproape 1 miliard de lei (198 milioane euro), din care 7,7 milioane de lei (1,5 milioane euro) reprezintă fonduri UE atrase, pentru înlocuirea conductelor şi branşamentelor, extinderea reţelei, contorizare şi racordare de noi consumatori", precizează compania.
Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de peste 23.300 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău) şi o reţea de electricitate de aproape 82.300 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, in anul 2005, E.ON a investit circa 1,8 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2,5 miliarde de euro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.