Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, a anunţat, luni, că obţine o nouă finanţare europeană de peste 4,1 milioane euro pentru modernizarea staţiilor de transformare (110/20kV) Siret din judeţul Suceava, Dorohoi şi Bucecea din judeţul Botoşani. Valoarea totală a investiţiei este de peste 28,5 milioane lei (5,7 milioane euro).
"Circa 50.000 de utilizatori alimentaţi din aceste staţii vor beneficia de servicii de distribuţie mai bune. Staţiile de transformare (110/20kV) Siret din judeţul Suceava, Dorohoi şi Bucecea din judeţul Botoşani vor fi modernizate în cadrul proiectului prin înlocuirea unor echipamente de înaltă şi medie tensiune. De asemenea, vor fi create condiţiile necesare pentru integrarea în SCADA (control şi achiziţie de date la distanţă) a celor trei staţii de transformare", anunţă compania.
Lucrările au ca obiectiv principal creşterea siguranţei preluării energiei electrice produse din resurse regenerabile prin reducerea numărului de întreruperi, diminuarea cantităţii de energie electrică nelivrată şi reducerea costurilor de mentenanţă a reţelei de distribuţie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În acelaşi timp, calitatea serviciului de distribuţie va fi îmbunătăţită pentru aproape 50.000 de clienţi care sunt alimentaţi din staţiile incluse în proiect.
Investiţia este cofinanţată cu aproximativ 20,8 milioane lei (circa 4,1 milioane euro) din Fondul European de Dezvoltare Regională REACT-EU (prin POIM 2014-2020, Axa Prioritară 6: Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon), iar diferenţa, de peste 7,7 milioane lei (TVA inclus) fiind contribuţia Delgaz Grid.
Accesarea surselor de finanţare europeană reprezintă o prioritate pentru compania Delgaz Grid în vederea realizării obiectivelor de modernizare şi digitalizare a infrastructurii de distribuţie a energiei electrice. La acest moment, şapte proiecte, în valoare de circa 187 milioane lei (circa 37 milioane euro), cu cofinanţări de 140 milioane lei, se află în diferite stadii de implementare.
Două proiecte similare, ce presupun modernizarea în scopul preluarii energiei electrice produse din resurse regenerabile a 3 staţii de transformare din judeţul Iaşi şi a 5 staţii de transformare din judeţul Vaslui sunt la momentul de faţă în diferite faze de implementare.
Alte două proiecte, ce vizează modernizarea reţelei de distribuţie şi montarea a câte 10.000 de contoare inteligente la consumatori sunt în derulare în municipiile Iaşi şi Suceava.
De asemenea, sunt în implementare două proiecte cu finanţare europeană, dintre care unul urmăreşte competenţelor digitale ale personalului, iar al doilea vizează obiective de securitate cibernetică.
Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de peste 23.300 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău) şi o reţea de electricitate de aproape 82.300 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, in anul 2005, E.ON a investit circa 1,9 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2,7 miliarde de euro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.