Consiliul Concurenţei a anunţat joi că a autorizat tranzacţia prin care Immofinanz AG a preluat S Immo AG şi, implicit, cinci companii deţinute de aceasta.
Cele cinci companii sunt Societate Dezvoltare Comercial Sudului (SDCS), Victoriei Business Plazza, Dual Construct Invest, Roter Investitii Imobiliare şi CII Central Investments Imobiliare.
”Analiza Consiliului Concurenţei a condus la concluzia că operaţiunea nu pune problema unei afectări semnificative a concurenţei, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante pe pieţele relevante sau pe segmente ale acestora. Decizia Consiliului Concurenţei va fi publicată pe site-ul instituţiei după eliminarea informaţiilor cu caracter confidential”, arată un comunicat emis joi de autoritatea de concurenţă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
lmmofinanz este listată pe Bursa de Valori din Viena şi pe cea din Varşovia, care activează pe piaţa imobiliară, concentrându-şi activitatea pe sectorul de retail (de exemplu proprietăţi imobiliare cu destinaţie comercială din cadrul marilor centre comerciale) şi pe cel al birourilor (proprietăţi imobiliare cu destinaţie birouri). În afară de România, Immofinanz AG este prezentă şi pe alte pieţe, precum cele din Austria, Germania, Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria.
S Immo AG este o societate austriacă pe acţiuni, listată pe Bursa de Valori din Viena, care activează pe piaţa imobiliară din Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România şi Croaţia. În România, S Immo deţine clădirea de birouri Sun Offices, centrul comercial Sun Plaza şi hotelul Novotel, toate situate în Bucureşti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.