Noul depozit de cărbune de la Cariera Roşia, din cadrul exploatării miniere de cariere Roşia – Rovinari, va fi finalizat în luna august a acestui an, arată un comunicat publicat pe site-ul Complexului Energetic Oltenia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Complexul Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din ţară, construieşte un nou depozit de cărbune la Exploatarea Minieră Roşia. Directorul general al companiei, Sorin Boza, a declarat în septembrie 2018 că valoarea totală a investiţiei este de 60 milioane lei.

"Vrem să asigurăm cetăţenii că toate termenele asumate de către societatea noastră privind realizarea depozitului de cărbune de la Cariera Roşia vor fi respectate. Totodată, Complexul Energetic Oltenia a arătat deschiderea către dialog prin prezenţa preşedintelui directoratului, Sorin Boza, şi şefului Departamentului de Investiţii, Gabriel Chirculescu, la sfârşitul lunii martie, la noul depozit de cărbune de la Cariera Roşia, în prezenţa autorităţilor locale, care au fost asigurate că vechiul depozit nu va mai funcţiona. Termenul de finalizare a lucrărilor la noul depozit de cărbune de la Cariera Roşia a rămas acelaşi ca cel comunicat anterior autorităţilor din Rovinari, respectiv luna august 2019", arată comunicatul.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Reprezentanţii companiei spun că depozitul de cărbune de la Cariera Roşia va răspunde tuturor cerinţelor de mediu şi reprezintă o prioritate pentru Complexul Energetic Oltenia.

În anii trecuţi, executarea lucrărilor a fost îngreunată de faptul că s-a renunţat la amplasamentul stabilit iniţial din cauza blocajelor intervenite în negocierile purtate cu proprietarii de terenuri. În plus, au exista întârzieri cauzate de derularea procedurilor de achiziţie a lucrărilor şi a echipamentelor necesare.

Depozitul trebuie să asigure stocul de cărbune necesar funcţionarii SE Rovinari cu trei grupuri energetice în perioada de iarnă.

Altfel, 80% din populaţia oraşului Rovinari depinde, direct sau indirect, de locurile de muncă ale salariaţilor CE Oltenia din Bazinul Minier Rovinari şi de la Termocentrala Rovinari.

Suma plătită de CE Oltenia pentru taxele şi impozitele locale corespunzătoare activităţilor desfăşurate în zona Rovinari reprezintă peste 70% din veniturile curente ale acestui oraş.

CE Oltenia are peste 13.500 de angajaţi.

Ministerul Energiei deţine 77,15% din acţiunile companiei, în timp ce Fondul Proprietatea controlează 21,55% din acţiuni. Restul acţiunilor aparţin Electrocentrale Grup (0,84%) şi Societăţii pentru Închiderea – Conservarea Minelor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.