Compania chineză Beijing Automotive Group (BAIC) deţine o participaţie de 9,98% la producătorul german de automobile de lux Daimler şi nu intenţionează să o majoreze, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

BAIC a comunicat acest lucru Daimler după separarea de grup a Daimler Truck, efectuată vineri.

Anunţul reprezintă prima confirmare publică a faptului că participaţia BAIC a crescut de la un nivel comunicat anterior, de 5%.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Compania chineză de stat BAIC a fost principalul partener al Daimler în China de ani de zile şi operează fabrici Mercedes-Benz în Beijing prin intermediul Beijing Benz Automotive.

Cele doula companii colaborează în domenii precum producţie, cercetare şi dezvoltare şi vânzări, din 2013.

Participaţia mai mare deţinută de BAIC înseamnă că două companii chineze deţin aproape 20% din Daimler, în condiţiile în care Zhejiang Geely Holding are în proprietate 9,69% din constructorul german de automobile.

Potrivit autorităţii germane de reglementare a sectorului financiar, BAIC este obligată să dezvăluie creşterea participaţiei dacă aceasta creşte peste pragul de 10%.

După ce divizia de camioane a Daimler a fost desfiinţată vineri, participaţia BAIC în Daimler Truck a devenit o informaţie publică, care a dezvăluit şi mărimea pachetului său de acţiuni Daimler.

În cadrul separării Daimler Truck, acţionarii Daimler au primit o acţiune Daimler Truck pentru fiecare două acţiuni Daimler.

”BAIC a primit acţiuni la Daimler Truck Holding în raport cu participaţia sa la grupul Daimler ,începând de vineri.

BAIC ne-a informat despre mărimea participaţiei actuale şa Daimler. BAIC nu a fost obligată să dezvăluie întreaga amploare a deţinerii sale până astăzi”, a declarat un purtător de cuvânt al Daimler.

CEO-ul Daimler, Ola Kaellenius, a salutat informaţiile despre mărimea pachetului de acţiuni al BAIC, spunând într-un comunicat: ”Suntem fericiţi de angajamentul tuturor acţionarilor orientaţi pe termen lung, care ne susţin strategia”.

Daimler a declarat că deţine un pachet de 9,55% la BAIC Motor şi un pachet de 2,46% la BAIC BluePark.

”Parteneriatul dintre BAIC Group şi Daimler Group a fost întotdeauna un model de cooperare chino-germană”, a declarat BAIC într-un comunicat publicat luni, confirmând mărimea participaţiei. Acesta a spus că este încrezător în potenţialul Mercedes-Benz în viitoarea tranziţie la mobilitatea electrică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.