Compania britanică OneWeb, o rivală a companiei de sateliţi de internet Starlink, a lui Elon Musk, îşi propune să asigure acoperire la nivel global, după ce a lansat cu succes lotul final de sateliţi necesari pentru serviciul său de bandă largă, weekendul trecut, transmite CNBC.
Startupul britanic a lansat duminică dimineaţă încă 36 de sateliţi, de la Centrul Spaţial Satish Dhawan din Sriharikota, India, ducând până acum constelaţia sa totală la 618 sateliţi.
Sateliţii au fost lansaţi duminică, la ora locală 9 dimineaţa, cu o rachetă LVM3 dezvoltată de compania de stat NewSpace India Limited, deţinută de India.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În timp ce OneWeb mai are câţiva sateliţi de implementat în mai şi iunie, acum are suficienţi pentru a oferi conectivitate la internet în orice loc de pe glob, potrivit directorilor companiei.
Compania speră să ofere clienţilor săi acoperire din întreaga lume până la sfârşitul anului.
”Aceasta înseamnă că vom putea oferi ceea ce a lipsit pentru o perioadă lungă de timp: conectivitate în bandă largă de mare viteză, cu latenţă scăzută pe fiecare navă oceanică - iahturi, industria maritimă, platforme petroliere offshore - fiecare aeronavă va fi acum conectată cu o conectivitate de mare viteză, cu latenţă scăzută. Deşertul, pădurea, muntele, Himalaya – zonele greu accesibile vor începe toate să fie acoperite”, a declarat preşedintele OneWeb, Sunil Bharti Mittal, la o discute cu reporterii, luni dimineaţă.
Cu excepţia câteva staţii terestre care nu au fost încă înfiinţate, Mittal a spus că cea mai mare parte a infrastructurii ”critice” de pe Pământ pentru reţeaua sa este acum în funcţiune.
Fondată în 2012, OneWeb vrea să transmită internet de mare viteză către Pământ dintr-o reţea de sateliţi pe orbită joasă a Pământului, la o altitudine de aproximativ 750 de mile.
OneWeb intenţionează să lanseze 648 de sateliţi în total, dintre care 588 de sateliţi sunt necesari pentru acoperirea globală. Restul vor servi drept piese de rezervă care pot interveni, în cazul în care alţi sateliţi din reţea devin nefuncţionali.
OneWeb concurează cu o serie de companii, inclusiv SpaceX, Amazon şi Inmarsat.
În iulie anul trecut, compania a convenit un acord de fuziune cu Eutelsat, compania franceză de sateliţi. Conducerea se aşteaptă ca fuziunea să fie finalizată până în vară. După încheierea tranzacţiei, OneWeb intenţionează să urmărească o listare secundară la Bursa de Valori din Londra.
Firma se confruntă cu o concurenţă acerbă. Starlink, unitatea de internet spaţial al SpaceX, a lansat mii de sateliţi pentru a aduce conectivitate la reţea în locuri cu internet neregulat.
Mittal a spus că OneWeb are ”ceva de rezolvat”, dar a adăugat că firma înregistrează o cerere ”solidă” de pe pieţele sale ţintă, care includ America de Nord, Europa, Orientul Mijlociu, Asia de Sud, Australia, America Latină şi Africa.
Compania, care are pierderi, generează în prezent venituri de milioane de dolari în fiecare lună, potrivit Mittal. Se aşteaptă să atragă la un moment dat venituri de sute de milioane de dolari.
Spre deosebire de Starlink, care vinde pachete de bandă largă consumatorilor, OneWeb spune că vizează clienţii întreprinderi. A încheiat acorduri cu mari firme de telecomunicaţii, inclusiv Telstra, din Australia, şi Orange, din Franţa.
Până la sfârşitul lunii februarie, OneWeb avea zeci de clienţi din 15 ţări.
OneWeb a fost salvată din faliment printr-un pachet de finanţare de un miliard de dolari susţinut de guvernul Regatului Unit şi de conglomeratul indian de telecomunicaţii Bharti Global.
În faţa numeroaselor eşecuri, inclusiv a incapacităţii de a lansa sateliţi din Rusia în urma invaziei sale a Ucrainei, OneWeb a continuat să atragă sute de milioane de dolari de la susţinătorul anterior SoftBank, pentru a-şi alimenta ambiţia costisitoare de a furniza interne din spaţiu.
”Promisiunea pe care am făcut-o guvernului britanic a fost realizată”, a spus Mittal luni.
Guvernul deţine un pachet de acţiuni de 20% la OneWeb şi este al doilea cel mai mare acţionar al acestuia. În urma tranzacţiei cu Eutelsat, guvernul va păstra un anumit control printr-o ”cotă specială”, care îi va oferi un cuvânt de spus cu privire la locaţia viitoarelor lansări OneWeb şi la garanţiile de securitate naţională pe care firma le are în vigoare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.