Piaţa închirierilor de locuinţe private pentru studenţi va creşte în următorii ani, costurile de cazare fiind cuprinse între 150 şi 300 de euro pe lună, arată un raport Colliers. Numărul unităţilor de cazare în căminele studenţeşti private este de aproximativ 2.500 în Bucureşti, similar cu cel din Cehia, de exemplu, care are însă doar jumătate din numărul studenţilor din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Cererea pentru locuinţe private de închiriat în rândul studenţilor este în creştere în regiunea Europei Centrale şi de Est (ECE), în toate cele şase economii majore ale României, Ungariei, Cehiei, Slovaciei, Bulgariei şi Poloniei”, observă consultanţii Colliers, iar această tendinţă atrage atenţia marilor investitori.

Dacă până în 2021, în prim-planul investitorilor erau Cehia şi Polonia, de anul trecut o parte dintre aceştia şi-au extins activitatea şi în România şi Serbia, unde au deja în dezvoltare proiecte rezidenţiale destinate exclusiv închirierii. Numărul unităţilor de cazare în căminele studenţeşti private este de aproximativ 2.500 în Bucureşti, similar cu cel din Cehia, de exemplu, care are însă doar jumătate din numărul studenţilor din România. Costurile de cazare sunt cuprinse între 150 şi 300 de euro, în funcţie de numărul de camere şi de condiţiile de confort oferite.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Piaţa locuinţelor private pentru studenţi este în plină expansiune în ţările din ECE-6, iar România, care are aproape 600.000 de studenţi, urmează această tendinţă de creştere. Numai în Bucureşti există aproximativ 175.000 de studenţi care frecventează diferite facultăţi, însă oferta de locuinţe pentru aceştia este limitată, iar căminele private reprezintă o soluţie alternativă de cazare care poate răspunde cererii crescute. Spaţiile de cazare din căminele universităţilor nu depăşesc 40.000 de locuri, iar în căminele private mai sunt disponibile încă circa 2.500 locuri.

„După doi ani de pandemie, când cursurile universitare s-au desfăşurat la distanţă şi piaţa căminelor studenţeşti a fost practic îngheţată, 2022 a marcat o revenire la normalitatea pre-pandemică. În contextul acestei evoluţii, segmentul PBSA (Purpose Built Student Accommodation) din Bucureşti şi regiunea ECE a cunoscut schimbări şi oportunităţi semnificative. Este evidentă cererea foarte mare pentru spaţii de cazare private în Bucureşti, care oferă studenţilor opţiuni moderne şi flexibile de cazare, şi la fel de evident este şi interesul în creştere al investitorilor pentru acest segment, căutând activ cele mai bune oportunităţi de dezvoltare pe piaţa locală. Căminele private rămân încă un sector relativ nou în toată regiunea. Polonia, care are peste 5.100 de astfel de unităţi de cazare, România, unde sunt deja aproximativ 2.500 de unităţi în Bucuresti, şi Republica Cehă, cu peste 2.100 de unităţi, conduc în acest segment al pieţei imobiliare“,  punctează Gabriel Blăniţă, associate director Valuation & Advisory Services la Colliers România.

Disponibilitatea şi calitatea locuinţelor pentru studenţi în regiunea ECE variază în funcţie de ţară şi oraş, arată datele Colliers, oraşele mari şi centrele universitare oferind cele mai multe opţiuni, şi în ceea ce priveşte cămine universitare, dar şi cele private. Anul trecut, regiunea ECE-6 a înregistrat aproape 2,7 milioane de studenţi, dintre care 9,5% au provenit din străinătate, iar două treimi studiază în Polonia şi în România. Mai exact, 1,2 milioane de studenţi urmează cursurile unei facultăţi în Polonia, pe când în România studiază aproape 600.000 de studenţi, iar cei mai mulţi dintre aceştia sunt cazaţi în Capitală.

„Preţurile închirierilor pentru cazările studenţeşti private în regiunea ECE variază între 150 şi chiar peste 700 de euro pe lună, cu o medie de circa 300 de euro pe lună. În Bucureşti, preţurile se situează în partea inferioară a acestui interval, începând de la o chirie de circa 150 de euro şi crescând la peste 300 de euro pentru o cameră individuală. Având în vedere numărul considerabil de studenţi din marile centre universitare, se constată o criză a locurilor în căminele studenţeşti. Astfel, studenţii caută alternative de cazare, punând presiune pe piaţa rezidenţială pentru închiriere în special în perioada august-septembrie, cele mai căutate fiind în general locuinţele cele mai mici, dar şi apartamentele pe care le pot împărţi împreună cu alţi colegi. Această evoluţie indică un potenţial imens în ţările ECE pentru segmentul căminelor studenţeşti private”, subliniază Gabriel Blăniţă, care afirmă că deja nu mai vorbim la viitor nici despre dezvoltarea segmentului rezidenţial destinat închirierii în ansamblu.

Consultanţii Colliers poartă în prezent discuţii cu mai mulţi dezvoltatori şi investitori privind construcţia de ansambluri destinate exclusiv închirierii în câteva zone din Bucureşti.Potenţialul de dezvoltare pentru acest sector ajunge la circa 5.000 de unităţi în Bucureşti, în următorii 2-3 ani. Până acum, cererea de acest tip a fost acoperită aproape exclusiv de către micii investitori, care au cumpărat unul până la trei apartamente în scop investiţional, pentru a le închiria.

Colliers are operaţiuni în 66 de ţări şi 18.000 de specialişti, venituri anuale de 4,5 miliarde de dolari şi active gestionate de 98 de miliarde de dolari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.