Numărul companiilor care au apelat la procedurile de insolvenţă în 2023 a rămas la acelaşi nivel din anul anterior, adică la 6.650, din care 89 sunt companii de impact, cu active de peste 1 milion euro, comparativ cu 67 în anul precedent, anunţă casa de insolvenţă CITR.
90 de cereri de deschideri a procedurii de concordat preventiv au fost înregistrate în 2023, dintre care 60 sunt în derulare. 14 dintre acestea sunt companii de impact.
”CITR, liderul pieţei de insolvenţă şi restructurare din România, anunţă că numărul companiilor care au apelat la procedurile de insolvenţă în 2023 a rămas la acelaşi nivel din anul anterior, adică la 6.650. Dintre acestea, 89 sunt companii de impact, cu active de peste 1 milion euro, comparativ cu 67 în anul precedent”, anunţă CITR.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În ceea ce priveşte numărul restructurărilor prin procedura de concordat preventiv, în 2023 au fost înregistrate 90 de cereri, dintre care 60 sunt în derulare în momentul acesta. 14 dintre cereri vin de la companii de impact.
„Cifrele acestea reflectă rezultatele unor politici europene şi naţionale orientate către a ţine companiile în viaţă în vremuri de dificultate economică prin diverse mecanisme de sprijin. Însă costul ascuns pe care companiile îl plătesc este chiar performanţa lor, capacitatea lor de a genera profit pe termen lung. Cresc datoriile şi le scade performanţa. Cu alte cuvinte, companiile sunt ţinute în viaţă pe perfuzii, ele funcţionează, dar acumulează datorii. Întrebarea pe care noi ne-o adresăm constant este cum le putem sprijini să se însănătoşească şi să performeze singure pe termen lung? Cum le ajutăm să treacă din zona de tratament la însănătoşire? În mod cert soluţiile de restructurare oferă premisele pentru o evoluţie sănătoasă. Mai departe, însă, pivotarea, inovarea, schimbarea modului de a face business sunt cele care menţin rezultatele”, declară Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.
Cele mai afectate sectoare au fost, în 2023:
- Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, alături de repararea autovehiculelor şi motocicletelor, cu 1.630 de cazuri şi o uşoară scădere de 1.15% faţă de anul precedent;
- Sectorul construcţiilor a înregistrat o creştere de 3.60% în 2023, cu un total de 1.208 cazuri;
- Transporturile şi depozitarea au înregistrat o creştere de 18% şi un total de 636 de cazuri.
Bucureşti continuă să înregistreze cel mai mare număr de companii în insolvenţă, cu o creştere de la 1.153 în 2022, la 1.289 în 2023. În acelaşi timp, se remarcă o creştere a numărului companiilor în insolvenţă în judeţe precum Bihor, unde numărul a crescut de la 545 în 2022, la 599 în 2023. Se observă şi o scădere în judeţe precum Argeş, de la 178 în 2022, la 120 în 2023, semnalând posibile ameliorări în condiţiile economice sau eficienţa măsurilor de prevenire şi restructurare implementate.
În 2023 au fost înregistrate 90 de cereri de deschidere a procedurii de concordat preventiv, dintre care 60 sunt în derulare în acest moment. Toate însumează o cifră de afaceri de 250 milioane de euro şi active imobilizate de peste 100 milioane euro.
Companiile sunt cu precădere din comerţ, construcţii şi fabricare, din judeţe precum Dolj, Bucureşti, Cluj şi Mureş.
Dintre acestea 14 sunt companii de impact cu active imobilizate de peste 1 milioane euro. Ele au o cifră de afaceri cumulată de 120 milioane de euro şi împreună au active imobilizate de 78 milioane euro.
„Numărul companiilor care apelează la soluţii de restructurare este tot mai mare, însă aceste proceduri au caracter confidenţial, nu sunt vizibile. Chiar dacă nu putem avea o perspectivă asupra acordurilor de restructurare sau a restructurărilor de business în general, vedem interes crescut în zona aceasta”, a concluzionat Paul Dieter Cîrlănaru.
Un concept nou integrat în România adus prin legislaţia în materie de restructurare, ce are la bază Directiva Europeană care îşi propune să ofere perspective de redresare companiilor în dificultate. Prin acordul de restructurare, companiile pot adresa problemele rapid şi adaptat nevoilor specifice, într-un cadru reglementat de negociere, care să le permită restructurarea activităţii şi a datoriilor.
”Prevenţie şi timpuriu sunt cele două elemente esenţiale ale filosofiei acestei proceduri iar rolul instanţelor de judecată este minim”, spun reprezentanţii CITR.
Un produs reinventat, prin noile prevederi în materie de restructurare, concordatul preventiv oferă posibilitatea de suspendare temporară a oricărei executări silite de care antreprenorul poate beneficia pentru renegocierea cu partenerii, într-un cadru reglementat, care permite o restructurare a afacerii şi datoriilor şi o redare a echilibrului şi perspectivei în business.
Soluţiile care pot fi implementate într-un astfel de mecanism de restructurare pot fi adaptate specificului fiecărei companii şi pot implica măsuri precum: eşalonarea şi ajustarea datoriilor, conversia datoriilor în acţiuni, transfer de business, vânzarea de active non-core, atragerea de finanţări, fuziuni/divizări, etc.
”În timp ce acordul de restructurare şi concordatul preventiv sunt proceduri moderne restructurare reglementate de Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, companiile pot apela în anumite situaţii şi la restructurarea extra-judiciară într-o manieră consensuală cu partenerii acesteia. Astfel masurile de restructurare financiară şi/sau operaţională pot fi agreate consensual între administratorii, asociaţii şi creditorii principali ai companiei. Restructurarea financiară poate viza modificarea structurii datoriilor companiei dar şi structura capitaluri acesteia, prin aducerea unui investitor sau majorarea capitalului social. Restructurarea operaţională are ca scop eficientizarea şi îmbunătăţirea profitabilităţii prin implementarea unor măsuri de optimizarea a proceselor de producţie, distribuţie, marketing sau control al costurilor. Succesul unei restructurări depinde de mulţi factori dar esenţială este demararea procesului de restructurare de o manieră timpurie, înainte de acutizarea problemelor”, adaugă ei.
CITR este liderul pieţei de insolvenţă şi restructurare din România încă din 2008. Cu o experienţă de peste 22 de ani pe piaţa insolvenţei şi peste 1.100 de proiecte gestionate de-a lungul timpului, CITR distribuie anual peste 100 de milioane de euro creditorilor, în misiunea sa de a salva valoarea din companiile româneşti de impact.
CITR este o companie Impetum Group, primul grup românesc dedicat misiunii de a maximiza valoarea de business din oricare etapă din viaţa unei companii, cu scopul de a crea un impact pozitiv în economie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.