Combinatul chimic Chimcomplex construieşte o centrală în cogenerare de înaltă eficienţă pe gaz, flexibilă, de 108 MW, pentru încălzirea centralizată din Râmnciu Vâlcea. Valoarea totală a proiectului este de 689,39 milioane lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Chimcomplex S.A Borzeşti, cu sediul în str. Industriilor, nr. 3, Oneşti, jud. Bacău a semnat contractul de finanţare şi este în curs de implementare a etapei a doua pentru proiectul “Cogenerare de înaltă eficienţă pe gaz, flexibilă, în sectorul încălzirii centralizate Rm. Vâlcea”, cofinanţat, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă Pilonul I. Tranziţie verde – Componenta C6 Energie Măsura de investiţii 3 – Dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaz, flexibile şi de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică şi termică (CHP) în sectorul încălzirii centralizate, în vederea atingerii unei decarbonizări profunde”, se arată într-un anunţ transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Proiectul vizează realizarea unei centrale de cogenerare de înaltă eficienţă care să deservească municipiul Râmnicu Vâlcea începând cu anul 2026. Valoarea totală a proiectului este de 689.393.524,37 lei din care valoarea maximă eligibilă nerambursabilă este de 405.000.000 lei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Proiectul se implementează de către Chimcomplex S.A Borzeşti în localitatea Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea, în perioada 27.01.2023 – 31.12.2025.

Obiectivele proiectului sunt:

  • Reducerea cu 84.468 tone CO2 /an a gazelor cu efect de seră la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea
  • Creşterea capacităţii instalate în cogenerare de înaltă eficienţă cu 108 MW
  • Reducerea consumului anual de energie primară cu 418.105 MWh prin realizarea unei capacităţi de producţie pe gaz de 108 MW, flexibile şi de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică şi termică (CHP) pentru alimentarea cu energie termică a locuitorilor din Râmnicu-Vâlcea într-o perioadă de 36 luni de la semnarea contractului de finanţare.

”Proiectul propus contribuie pozitiv la atenuarea provocărilor cu care se confruntă România în tranziţia de la sursele de energie pe bază de cărbune şi lignit, în mod specific, asigurând alimentarea cu energie termică a municipiului Rm. Vâlcea, în condiţii de eficienţă energetică competitivă la nivel European”, menţionează compania.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.