Curtea Constituţională a admis miercuri sesizarea formulată de USR, PNL, PMP, PSD şi deputaţi neafiliaţi, cât şi cea a Guvernului asupra legi care aduce modificări Codului fiscal astfel încât operatorii economici care vor să distribuie şi să comercializeze angro produse energetice sunt obligaţi să deţină spaţii de depozitare corespunzătoare. Prin urmare această schimbar ea Codului fiscal este neconstituţională şi legea se reîntoarce în Parlament pentru a fi pusă în acord cu decizia CCR.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„ A admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 87 de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale Uniunii Salvaţi România, Partidului Naţional Liberal, Partidului Mişcarea Populară şi de deputaţi neafiliaţi, precum şi de Guvernul României şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea art.435 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal este neconstituţională, în ansamblul său”, arată comunicatul de presă al CCR.

Pe 4 septembrie, USR a atacat la CCR proiectul de lege iniţiat de PMP, PNL şi PSD şi votată inclusiv de UDMR, care restrânge numărul de concurenţi pe piaţa produselor energetice.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Amintim că proiectul votat, pe 2 septembrie de Camera Deputaţilor, primise aviz negativ şi de la Guvern şi a fost şi respins de Senat aproape în unanimitate. De asemenea, subliniem că după ce USR a tras un puternic semnal de alarmă privind disfuncţionalitatea proiectului, mai mulţi parlamentari au înţeles, în final, că legea va scoate de pe piaţă sute de firme mici şi mijlocii a căror obiect de activitate este comercializarea motorinei, în consecinţă reprezentanţi ai mai multor partide au semnat sesizarea USR”, arată partidul condus de Dan Barna, într-un comunicat de presă. 

USR arată în sesizare că sunt încălcate mai multe articole din Constituţie, printre care:

Art. 11 alin. (1) din Constituţie, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.” Acest text al Legii fundamentale se referă la unul dintre principiile fundamentale ale încrederii între state în raporturile lor internaţionale: principiul bunei credinţe.

Art. 15 alin. (2) din Constituţie, „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”. Astfel, potrivit dispoziţiilor constituţionale şi legale invocate în sesizare, suntem în prezenţa unei reguli imperative de la care nu se poate deroga în materie civilă sau fiscală.

Art. 45 din Constituţie, „Accesul liber al persoanei la o activitate economica, libera initiativa şi exercitarea acestora in condiţiile legii sunt garantate”.

Art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie, „Economia României este economie de piata, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă. Statul trebuie sa asigure: libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie”.

Pe 19 mai, proiectul de lege a fost respins de Senat, în calitate de prim for sesizat, însă pe 2 septembrie iniţiativa legislativă a fost adoptată decizional de către Camera Deputaţilor. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.