Bursele europene au închis luni în scădere puternică, din cauza măsurilor luate de autorităţi pentru combaterea variantei Omicron a noului coronavirus, transmite CNBC.
Indicele paneuropean STOXX 600 a închis în declin cu 1,4%, iar componenta auto a acestuia a coborât cu 2,7%.
Indicele DAX al bursei din Frankfurt a scăzut cu 1,9%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,8%, iar FTSE 100 al bursei din Londra cu 1%.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Olanda a intrat duminică în carantină, până la jumătatea lunii ianuarie şi există posibilitatea ca şi alte ţări să ia măsuri stricte împotriva Omicron, în perioada Crăciunului şi Anului Nou.
De luni, numai cetăţenii germani, rezidenţii şi pasagerii în tranzit vor avea voie să intre în Germania din Regatul Unit, toţi călătorii care intră fiind obligaţi să se plaseze în carantină timp de 14 zile, indiferent de statutul de vaccinare. Au fost impuse restricţii de călătorie şi pentru sosirile din Danemarca, Norvegia şi Franţa.
Începând de luni, Austria permite intrarea în ţară numai a călătorilor vaccinaţi.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat sâmbătă că numărul cazurilor cu varianta Omicron, care a fost detectată în 89 de ţări, se dublează la fiecare 1,5 până la 3 zile în zonele cu transmitere comunitară.
În Statele Unite, indicii bursieri americani au scăzut cu circa 1,5%, încrederea fiind afectată de îngrijorările legate de Omicron şi înăsprirea iminentă a politicii monetare a Rezervei Federale.
Acţiunile din regiunea Asia-Pacific au evoluat în scădere, cele mai mari pierderi fiind a acţiunilor japoneze.
China a redus luni dobânda de referinţă pentru prima dată în mai bine de un an şi jumătate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.