Ministrul Energiei Sebastian Burduja a declarat, întrebat despre solicitarea unor primari din ţară pentru deschiderea minelor de cărbune, că la nivelul pieţei şi al Europei producţia pe bază de cărbune este penalizată prin costurile certificatelor pentru gazele cu efect de seră, însă aceste capacităţi pe bază de cărbune au această proprietate de a produce în bandă şi trebuie păstrate. Ministrul liberal a reamintit că România şi-a asumat, prin PNRR, punerea în siguranţă a minelor de cărbune până în anul 2032 şi acest proces există, iar astfel minele trebuie exploatate în continuare, cel puţin pentru o perioadă de timp.
„Iarăşi e o discuţie foarte complexă. Sigur că autorităţile locale îşi doresc exploatarea acestei resurse pentru că ea înseamnă venituri, înseamnă locuri de muncă, înseamnă o resursă care poate fi utilizată în producţia de energie electrică. Aşa cum vă spuneam, la nivelul pieţei, la nivelul Europei, producţia pe bază de cărbune este penalizată prin costurile certificatelor pentru gazele cu efect de seră şi asta înseamnă că, de exemplu Complexul Energetic Oltenia sau Complexul Energetic Hunedoara nu sunt competitive în piaţă. Deci produc mult mai scump decât Hidroelectrica, decât Nuclearelectrica sau decât alţi mari producători”, a explicat Sebastian Burduja, întrebat vineri la TVR Info despre faptul că mai mulţi primari din ţară solicită redeschiderea minelor de cărbune, dacă este posibil acest lucru şi cât de prietenoasă cu mediul ar fi această soluţie.
Ministrul Energiei a mai precizat că aceste capacităţi de producţie pe bază de cărbune au proprietatea de a produce pe bandă şi minele ar trebui păstrate, fapt pentru care este în derulare un proces de punere în siguranţă a minelor, lucru asumat de către România prin PNRR până la nivelul anului 2032.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Totuşi, pentru că aceste capacităţi pe bază de cărbune au această proprietate, deci produc în bandă, ele trebuie păstrate şi, de asemenea, există un proces de punere în siguranţă a minelor care înseamnă inclusiv scoaterea unei cantităţi de cărbune din aceste mine. Deci ele trebuie în continuare exploatate, cel puţin pentru o perioadă de timp, şi pe baza angajamentelor din PNRR, fiindcă România şi-a asumat punerea în siguranţă a unor mine, până la nivelul anului 2032”, a mai declarat ministrul PNL.
„Noi vom susţine, în măsura posibilităţilor, noi cariere de exploatare a cărbunelului pentru a alimenta grupurile existente”, a continuat Burduja.
„Dacă discutăm de noi grupuri, nu cred că se pune această problemă. Noi ne gândim creativ şi la alte modalităţi de exploatare a cărbunelui. Sigur discutăm de alte cantităţi. De exemplu în industria farmaceutică sau prin intermediul unor tehnologii Bax System Technology, cele mai bune de tipul acesta, modalitatea prin care alte state europene, de exemplu Germania şi Polonia au reuşit să convingă şi Comisia Europeană să îi lase să mai producă pe bază de cărbune. Ne interesează subiectul şi trebuie să îi intereseze pe români pentru că o eventual dislocare a acestor capacităţi, fără a pune altceva în loc, poate influenţa preţul la consumatorii finali”, a conchis ministrul liberal.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.