Analiştii BRD-Groupe Societé Générale estimează că economia României va încetini în acest an şi va înregistra un avans de 4,1%, în timp ce deficitul bugetar va depăşi plafonul impus prin tratatele europene şi va ajunge la 3,4% din produsul intern brut (PIB), după standardul european ESA 2010, arată un raport de cercetare transmis miercuri News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Estimarea BRD este apropiată de cea a Fondului Monetar Internaţional (FMI), care a revizuit în urcare, marţi, ezstimarea pentru creşterea economică a României din 2017, de la 3,9% la 4,2%.

Pentru anii următori, analiştii BRD estimează rate de creştere economică de 3,8% în 2018 şi 3,6% în 2019. 

"Consumul privat pare să rămână baza creşterii economice, stimulat de o nouă rundă de stimuli fiscali şi de creşteri ale salariilor. Totuşi, este puţin probabil să fie repetată performanţa solidă din 2016,  ţinând cont de ritmul de creştere mai moderat al vânzărilor de retail, de dimensiunea mai redusă a pachetului de stimuli fiscali implementat în acest an comparativ cu 2016, de accelerarea prognozată a inflaţiei şi de creşterea mai modestă a locurilor de muncă", arată raportul, semnat de echipa de cercetare a BRD, condusă de economistul-şef Florian Libocor. 

Pentru deficitul bugetar, BRD estimează un avans la 3,4% din PIB în 2017, dar o reducere ulterioară la 2,9% din PIB în 2018 şi la 2,4% din PIB în 2019.

Cursul euro/euro ar urma să se menţină stabil în perioada 2017-2019, nivelurile medii anuale fiind estimate de analiştii BRD la 4,50-4,52 lei/euro.

Guvernul estimează o rată de creştere economică de 5,2% în acest an şi de 5,5% pentru anul următor. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.