Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat marţi că a publicat spre consultare proiectul de decizie privind securitatea reţelelor publice de comunicaţii electronice şi a serviciilor de comunicaţii electronice destinate publicului.
”Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii a publicat spre consultare proiectul de decizie privind securitatea reţelelor publice de comunicaţii electronice şi a serviciilor de comunicaţii electronice destinate publicului. Proiectul de decizie urmăreşte armonizarea prevederilor legislaţiei secundare cu dispoziţiile cadrului legal primar în domeniu”, anunţă autoritatea.
Principalele modificări pe care proiectul de decizie le propune vizează măsurile tehnice şi organizatorice care trebuie luate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului pentru a gestiona în mod corespunzător riscurile la adresa securităţii reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În ceea ce priveşte raportarea incidentelor de securitate, modificările prevăd definirea impactului semnificativ nu numai în funcţie de praguri cantitative (număr utilizatori afectaţi şi durata incidentului), ci şi în funcţie de o serie de praguri calitative, precum incidente care afectează rutarea comunicaţiilor de urgenţă către serviciul de urgenţă 112 sau furnizarea serviciilor de comunicaţii critice.
Un element de noutate pe care proiectul de decizie îl propune este crearea Grupului Consultativ pentru Securitatea Comunicaţiilor Electronice. Acesta ar urma să fie format din reprezentanţi ai ANCOM şi ai furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice sau servicii de comunicaţii electronice destinate publicului cu un număr de cel puţin 100.000 de conexiuni. Acest grup va avea drept scop promovarea armonizării măsurilor de securitate, promovarea cooperării, evaluarea riscurilor emergente, facilitarea schimbului de informaţii şi bune practici, analiza provocărilor la adresa securităţii reţelelor şi serviciilor.
Proiectul deciziei Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii privind securitatea reţelelor publice de comunicaţii electronice şi a serviciilor de comunicaţii electronice destinate publicului poate fi consultat pe site-ul ANCOM, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 1 septembrie 2023.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.