Apple a aprobat aplicaţia de magazin pentru jocuri video a Epic Games pe iPhone şi iPad-uri în Europa, după ce producătorul jocului ”Fortnite” şi-a escaladat disputa cu gigantul tehnologic, acuzându-l că îi împiedică eforturile de a înfiinţa un magazin de jocuri pentru dispozitive mobile, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Apple a spus că ultima discuţie se referă la Epic Sweden AB Marketplace şi nu are nimic de-a face cu aplicaţia Fortnite a producătorului de jocuri video, care a primit deja undă verde.

Dezvoltatorii de aplicaţii şi autorităţile de reglementare antitrust au criticat controlul strict de către Apple asupra ecosistemului de aplicaţii iOS.

Evenimente

7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

Înainte de anunţul Apple, Epic a spus că producătorul de iPhone a respins de două ori documentele pe care editorul de jocuri video le-a prezentat pentru lansarea Magazinului Epic Games, deoarece designul anumitor butoane şi etichete era similar cu cel folosit de App Store.

”Folosim aceleaşi convenţii de denumire ”Instalare” şi ”Achiziţii în aplicaţie” care sunt folosite în magazinele de aplicaţii populare pe mai multe platforme şi respectăm convenţiile standard pentru butoanele din aplicaţiile iOS”, a spus Epic într-o serie de postări pe X .

”Respingerea Apple este arbitrară, obstructivă şi încalcă DMA (Digital Markets Act) şi am împărtăşit preocupările noastre cu Comisia Europeană”, se arată în comunicat.

Comisia Europeană, care a deschis o investigaţie cu privire la verificările şi revizuirile puse în aplicare de Apple pentru a valida aplicaţiile şi magazinele alternative de aplicaţii, luna trecută, a refuzat să comenteze.

Epic şi Apple duc o luptă juridică din 2020, când firma de jocuri a susţinut că practica Apple de a percepe comisioane de până la 30% pentru plăţile în aplicaţie pe dispozitivele sale cu sistemul de operare iPhone (iOS) a încălcat regulile antitrust din SUA.

La începutul acestui an, Apple a propus modificări ale politicilor sale legate de App Store pentru a se conforma cu anumite directive ale DMA care au intrat în vigoare în martie. Compania a permis disponibilitatea magazinelor alternative de aplicaţii pe iPhone şi dreptul de a renunţa la utilizarea sistemului de plăţi în aplicaţie, dar a stabilit ”o taxă de tehnologie de bază”, pe care mai mulţi dezvoltatori au considerat-o exploatatoare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.