Inspectorii DSVSA Timiş, au sechestrat o cantitate de 1.000 de kg de gălbenuş de ou lichid, produs contaminat cu Fipronil, provenit din Germania, acţiune realizată conform alertei SRAAF, anunţă ANSVSA.
"Lotul respectiv a fost reţinut în depozitul unităţii unde fusese distribuit, nicio cantitate din acest produs nu a ajuns la comercializare. Cele 1.000 de kg vor fi neutralizate prin incinerare. Toate structurile teritoriale judeţene sunt în alertă pentru a acţiona în cel mai scurt timp, în cazul în care se vor primi noi notificări privind ouăle contaminate cu Fipronil", precizează ANSVSA.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Conform instituţiei, Comisia Europeană a transmis tuturor statelor membre urmatoarea recomandare: "Este necesar ca toate statele membre să fie vigilente în ceea ce priveşte produsele utilizate pentru controlul acarianului roşu în unităţile de păsări pentru a se asigura că nu au loc tratamente cu substanţe neautorizate".
"Între ANSVSA şi reprezentaţii asociaţiilor crescătorilor de păsări din ţara noastră, există un permanent schimb de informaţii privind evoluţia, la nivel european, a situaţiei ouălor contaminate cu Fipronil", adaugă ANSVSA, menţionând că face deja activităţi de control în fermele avicole.
ANSVSA mai spune că monitorizează atent această situaţie şi va informa permanent cu privire la noi elemente apărute în contextul alertei europene legate de ouăle contaminate cu Fipronil.
Autoritatea Sanitar Veterinară menţionează că Fipronil este un insecticid pentru uz larg, care apartine familiei chimice fenilpirazol, folosit pentru a combate furnicile, gândacii, puricii, căpuşele, termitele, coropişnitele, gărgăriţele şi alte insecte şi că este permisă utilizarea lui ca substanţă antiparazitară pentru animalele destinate consumului uman.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...