Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) vine cu recomandări privind livrarea produselor achiziţionate online de Black Friday şi sfătuieşte utilizatorii să acorde o atenţie sporită opţiunilor şi condiţiilor de livrare, precum şi autenticităţii informaţiilor de-a lungul întregului proces de achiziţie online. De asemenea, ANCOM atrage atenţia utilizatorilor să nu răspundă mesajelor (SMS, e-mail) transmise aparent de un furnizor de servicii poştale prin care se solicită accesarea unui link şi completarea de informaţii personale necesare livrării unui colet, cum ar fi numărul cardului bancar.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În perioada dedicată ofertelor promoţionale de Black Friday, utilizatorii se pot confrunta cu  livrări întârziate ale produselor achiziţionate online sau tentative de fraudă la livrarea coletelor. ANCOM recomandă utilizatorilor să acorde o atenţie sporită opţiunilor şi condiţiilor de livrare, precum şi autenticităţii informaţiilor de-a lungul întregului proces de achiziţie online”, arată autoritatea.

ANCOM vine cu recomandări privind livrarea produselor achiziţionate online de Black Friday.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Volumul crescut de achiziţii de diverse produse din perioada Black Friday are un impact semnificativ asupra activităţii de curierat din România. În aceasta perioadă, având în vedere numărul mare de comenzi, este posibilă apariţia unor întârzieri la livrarea coletelor sau a deteriorării sau pierderii acestora în timpul transportului.  

Atunci când fac comenzi online, utilizatorii ar trebui să acorde o atenţie sporită ofertelor propuse de comercianţi şi să verifice următoarele aspecte:

  • opţiunile de livrare oferite de magazinul online. Utilizatorii pot lua în calcul să solicite servicii suplimentare de siguranţă, cum ar fi serviciul cu deschidere la livrare sau serviciul de trimitere cu valoare declarată;
  • modalităţile de livrare a bunului (la adresă, la un punct de lucru al furnizorului sau la un sistem automat de livrare - locker, easybox, pachetomat, cutie pentru colete sau casete de expediere a coletelor);
  • modalităţile de plată a bunului la livrare (numerar sau POS);
  • termenul de livrare, care poate fi mai mare decât în alte perioade ale anului;
  • dacă se oferă livrarea la uşă a unor produse voluminoase (mobilă, electrocasnice etc.). Livrarea bunurilor cu o greutate mai mare de 31,5 kg nu reprezintă prestarea unui serviciu poştal, ci a unui serviciu de transport marfă;
  • dacă ambalajul coletului livrat prezintă urme de deteriorare, caz în care se poate solicita întocmirea unui document în care să fie specificată starea ambalajului sau se poate refuza coletul;
  • identitatea expeditorului, în special în cazul în care contravaloarea bunurilor este achitată furnizorului de servicii poştale (bunuri expediate prin serviciul contra ramburs).

ANCOM atrage atenţia la tentativele de fraudă.

În contextul în care mediul online este din ce în ce mai expus fraudelor, pentru a determina cât de sigură este achiziţia online de produse, ANCOM şi Directoratul Naţional de Securitatea Cibernetică recomandă cumpărătorilor să acceseze scamadviser.com pentru a verifica dacă magazinul online este real şi dacă produsele vândute sunt autentice.

ANCOM atrage atenţia utilizatorilor să nu răspundă mesajelor (SMS, e-mail) transmise aparent de un furnizor de servicii poştale prin care se solicită accesarea unui link şi completarea de informaţii personale (de exemplu, numărul cardului bancar) necesare livrării unui colet. Dacă utilizatorul a fost victima unei înşelăciuni sau a dat curs unui astfel de mesaj este necesar să informeze furnizorul de servicii poştale şi să se adreseze organelor de poliţie pentru începerea investigaţiilor.

În plus, în cazul bunurilor expediate prin serviciul contra ramburs, ANCOM recomandă ca înainte de achitarea sumei de bani solicitate, destinatarii care primesc coletul să se asigure că ei sau un alt membru al familiei au făcut o astfel de comandă online. 

În situaţiile în care întâmpină probleme legate de livrarea unor produse comandate online, este necesar şi eficient ca utilizatorii să se adreseze, în primul rând, magazinului online.

În lipsa unei soluţionări amiabile de către magazinul online, consumatorii se pot adresa:

  • Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în cazul în care comerciantul este situat pe teritoriul României;
  • reprezentantului local al Centrului European al Consumatorilor, în cazul unui comerciant dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene.

În cazul unui comerciant dintr-un stat care nu este membru al Uniunii Europene, soluţionarea reclamaţiilor se desfăşoară conform menţiunilor de pe site-ul comerciantului respectiv.

Pentru orice reclamaţie ulterioară este important ca utilizatorii să păstreze toate documentele care pot dovedi achiziţia făcută (factură, bon fiscal, formularul de livrare etc.).

”ANCOM nu poate impune furnizorului de servicii poştale implicat în livrare să reia livrarea coletului returnat, fără costuri de expediere, sau să ofere eventuale despăgubiri ca urmare a modului în care a gestionat expedierea acestuia. ANCOM poate însă analiza şi, după caz, sancţiona conduita furnizorului implicat în livrarea bunului din perspectiva legislaţiei din domeniul serviciilor poştale”, subliniază autoritatea.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.