Valoarea sejururilor vândute pe baza voucherelor de vacanţă se situează sub aşteptări, până la finalul lunii iulie fiind de numai 10,3 milioane de euro, întrucât acestea se acordă în prezent numai în sistemul privat, a anunţat duminică patronatul Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT).
Reprezentanţii ANAT estimau iniţial că şi angajaţii din sistemul public, respectiv 1,2 milioane de persoane, vor primi vouchere de vacanţă în acest an şi astfel piaţa putea să crească de la 10 milioane de euro anul trecut la 380 de milioane de euro, potrivit calculelor patronatului.
”Între timp, în cazul bugetarilor, valoarea lor a fost stabilită la numai 1.450 de lei/persoană, iar rectificarea bugetară, în urma căreia şi instituţiile publice să poată acorda vouchere de vacanţă, s-a făcut la finalul verii”, spun oficialii ANAT, într-un comunicat.
De asemenea, cererea pentru vacanţe în staţiuni balneare, în creştere de la un an la altul, a adus vânzări mai mari cu 20% în sezonul din acest an, şi chiar peste, în zonele mai dezvoltate, fiind urmate de cele pentru staţiunile montane şi Delta Dunării, în timp ce pentru litoral s-au înregistrat vânzări sub aşteptări.
”Investiţii realizate în structuri de cazare din zonele balneare, în centre de relaxare şi tratament au schimbat percepţia că zona balneo este destinată numai persoanelor cu diferite afecţiuni şi au inclus produsul în oferta mai multor agenţii de turism”, adaugă reprezentanţi patronatului.
Din datele ANAT, principalii clienţi în acest an fost familiile cu copii, care au preferat pentru vacanţa lor hoteluri cu aqua park, bazine termale, centre SPA. Staţiunile cele mai cerute sunt Băile Felix, Băile Herculane, Sovata, Covasna, Vatra Dornei, Călimăneşti-Căciulata, Băile Olăneşti, la un sejur mediu de 7,5 nopţi.
Mai mult, vremea capricioasă, ofertele pentru destinaţii externe, vânzarea directă realizată de unii hotelieri de pe litoral, tarifele mai mari în medie cu 10% faţă de anul trecut au dus la scăderea numărului de turişti în staţiunile de pe litoral în sezonul din acest an, vânzările înregistrate prin agenţiile de turism fiind, în general, la nivelul de anul trecut.
Mamaia a fost, în continuare, în topul preferinţelor românilor, urmată de Eforie, Venus, Jupiter şi Neptun, alease în special de familiile cu copii. Sejurul mediu pe litoral a fost de 5,5 zile.
ANAT este asociaţia patronală agenţiilor de turism din România ce are ca membri activi 500 de agenţii de turism care cumulează peste 85% din vânzările pachetelor de turism şi călătorie, estimate la aproape un miliard de euro anual şi au împreună peste 4.600 de angajaţi. Industria turismului în România are peste 120.000 de angajaţi şi contribuie la economia naţională cu aproape 2% din PIB.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.