Reţeaua independentă de monitorizare a calităţii aerului Airly şi Philips România au anunţat că lansează o campanie de crowdfunding pentru instalarea senzorilor de monitorizare a calităţii aerului în cât mai multe oraşe din ţară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În cadrul campaniei, orice persoană se poate implica în achiziţia unui senzor într-un oraş din ţară printr-o donaţie directă, dar şi în alegerea zonelor în care acesta va fi instalat.

Campania se desfăşoară în perioada 20 ianuarie – 31 martie şi are ca scop extinderea reţelei independente Airly de monitorizare a calităţii aerului din România, care oferă informaţii despre nivelul emisiilor de particule în suspensie, PM 10, PM2.5 şi PM1 în timp real şi gratuit, din zona în care senzorii sunt instalaţi.

Mai mult, pentru a creşte gradul de conştientizare privind calitatea aerului din interior, care, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii poate fi de două până la de cinci ori mai poluat decât cel din exterior, Philips România oferă celor care se implică în campanie soluţii de monitorizare şi de purificare a aerului din interior.

Astfel, toate persoanele care se vor alătura cauzei, printr-o donaţie sau prin achiziţia directă a unui senzor, vor primi un discount de 40% pentru achiziţia unui purificator din gama Philips, care captează şi elimină din aer 99,97 % dintre alergeni.

Prima reţea independentă de monitorizare a calităţii aerului din România a devenit funcţională la data de 1 octombrie 2018, fiind creată de Philips România şi Airly, şi include în prezent 20 de senzori care monitorizează permanent nivelul emisiilor de particule în suspensie, PM 10, PM2.5 şi PM1 în Bucureşti, Braşov, Ploieşti, Sinaia şi Cluj.

Recent, în luna decembrie 2019, a fost instalat şi primul senzor de gaz, în localitatea Sinteşti, Strada Monumentului, din judeţul Ilfov, sponsorizat de Asociaţia pentru Schimbare Mama Natura.

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a afirmat, miercuri seară, că România trebuie să implementeze cât mai repede măsuri pentru reducerea poluării, întrucât Comisia Europeană nu mai acceptă alte promisiuni. Ministrul afirmă că, din 2009, România a promis că va atinge diferite ţinte şi că va implementa soluţii, dar asta nu s-a întâmplat, iar acum riscă sancţiuni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.