Airbus a avertizat că este 1.000 de locuri de muncă din Germania sunt în pericol dacă un producător de piese de schimb nerentabil nu va fi separat de grup în conformitate cu o strategie de reducere a costurilor adoptată în luna aprilie, a declarat o sursă apropiată situaţiei, transmite Reuters.
Potrivit grupului, între 1000 şi 2.500 de locuri de muncă de la un producătorul de piese de schimb din Germania ar putea fi în pericol, dacă acesta va rămâne parte a grupului, în loc ca activităţile acestuia să fie separate, a declarat sursa care cunoaşte planurile prezentate consiliului muncitorilor şi sindicatelor.
Potrivit planului de reorganizare stabilit în urmă cu patru luni, divizia Premium Aerotec din Germania ar trebui separată, o parte urmând să fie unită cu alte fabrici ale Airbus, iar restul inclusă într-o nouă afacere specializată în producţia de serie a unor componente ”detaliate”, care să fie vândută.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Premium Aerotec produce componente pentru avioane militare şi comerciale, în mare parte la Augsburg şi Varel, lângă Bremen.
Divizia este nerentabilă de ani de zile, iar Airbus consideră că dacă va avea un proprietar nou ar putea lucra şi pentru alte companii, inclusiv din alte industrii, şi să îşi utilizeze mai bine forţa de muncă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.