Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) cere demisia de onoare a ministrului Antreprenoriatului şi turismului Daniel Cadariu, precizând că este nevoie de o schimbare urgentă la conducerea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, care a ratat până acum toate obiectivele majore asumate la începutul mandatului pentru zona de turism. Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) vine cu precizări, după ce Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) i-a cerut demisia de onoare ministrului Daniel Cadariu. Ministerul arată că, prin schemele de ajutor de stat derulate de MAT (atât HoReCa 1 cât şi M2), s-au făcut plăţi către HoReCa în valoare de 796.600.000 euro, agenţiile de turism şi tur-operatorii care sunt reprezentaţi chiar de ANAT au beneficiat în total de plăţi în valoare de 162.000.000 euro, suplimentar faţă de şomajul tehnic asigurat de Guvernul României şi de programul Kurzarbeit. De asemenea, 252 de milioane de euro deja au fost distribuite prin voucherele de vacanţă doar anul acesta. Reintroducerea voucherelor de vacanţă, îndeplinită încă din primele săptămâni de mandat, va însuma, pentru cei 5 ani prevăzuţi de lege, 1,74 miliarde de euro cu scopul de a susţine refacerea capacităţii de muncă, dar şi dezvoltarea turismului intern.
”Agenţiile de turism cer demisia de onoare a ministrului Daniel Cadariu. ANAT consideră că este nevoie de o schimbare urgentă la conducerea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, care a ratat până acum toate obiectivele majore asumate la începutul mandatului pentru zona de turism. Marti, 30 august, dl. ministru Cadariu avea o ieşire publică în care informa opinia publică asupra realizărilor celor 9 luni de mandat şi declara că „începe munca pentru programul HoReCa 2, respectând cadrul temporar Ucraina, mai ales că turismul reprezintă un domeniu strategic al economiei naţionale. Da, cifrele au crescut cu 37% faţă de anul 2021, dar prin măsuri concrete şi eficiente putem să atingem ţinta de 10% din PIB pentru industria de turism”. I-am oferit un răgaz suplimentar pentru a vedea, într-un final, vreo urmă de concretizare a tuturor promisiunilor făcute, încă de la preluarea mandatului, reprezentanţilor industriei de turism şi HORECA, ce-i drept, într-o manieră mult mai abilă şi convingătoare decât predecesorii săi. Cu toată aprecierea pentru deschiderea la dialog şi abilităţile de comunicare ale D-lui Ministru Cadariu, nu putem, totuşi, să nu avem nicio reacţie când, 9 luni mai târziu, nimic din cele discutate nu s-a pus în practică”, arată ANAT.
Potrivit reprezentanţilor ANAT, ministrul a constituit grupuri de lucru cu reprezentanţi din toate domeniile din subordine, a mers în turnee prin ţară, pentru ca în final să se stingă, ”lăsând în loc mulţi secretari de stat, fără expertiză în turism, care nu au resursele necesare să finalizeze teme atât de dificile cum sunt cele generate de pandemie, conflictul militar sau criza energetică”.
Reprezentanţii agenţiilor de turism prezintă şi opinia asupra mandatului ministrului din perspectiva realizărilor.
”Schema de ajutor de stat Horeca2, care avea ca scop compensarea pierderilor cauzate de Covid în 2021, raportat la 2019. Deşi ANAT, împreună cu celelalte asociaţii şi patronate din domeniu, au iniţiat discuţii şi întâlniri pe tema lansării schemei Horeca2 încă de la începutul anului, arătând cu cifre concrete necesitatea reluării acestei scheme de ajutor pentru IMM-uri, am fost duşi cu vorba timp de 9 luni, până cand a trecut termenul de 30 iunie 2022, dată la care Cadrul temporar privind ajutoarele de stat acordate în contextul pandemiei de COVID-19 a expirat, făcând imposibilă finanţarea schemei din fondurile europene dedicate acestui program”, arată ANAT.
ANAT a transmis în decembrie 2021 o scrisoare către Ministerul Finanţelor Publice, prin care explica, pe baza datelor INS de la momentul respectiv (octombrie 2021), necesitatea continuării sprijinului pentru redresarea activităţii IMM-urilor din zona de turism şi HORECA, acestea înregistrând şi în anul 2021 o scădere de circa 57% faţă de anul 2019. Pentru comparaţie, scăderea cifrei de afaceri cumulate a agenţiilor de turism în 2020 faţă de 2019 a fost de 69%, de la 2,335 miliarde de lei în 2019 la 727,5 milioane de lei în 2020.
”În spiritul unei corecte informări, ne-am fi aşteptat ca Ministerul să ne comunice de la bun început că nu sunt bani sau că nu se doreşte realizarea acestei scheme de ajutor, şi nu să aştepte sa expire cadrul legal, pentru ca mai apoi să ne spună, din nou, că începe munca pentru Horeca2 pe cadrul temporar Ucraina, care dispune de buget sensibil mai mic şi s-ar traduce într-un ajutor de circa 1.000 euro / IMM. Ne abţinem de la alte comentarii cu privire la eficienţa unui astfel de program. Sperăm, totuşi, ca urmare a discuţiilor purtate săptămâna trecută, ca Dl. Prim-ministru Ciucă să găsească soluţii să ne sprijine, mai ales acum, când multe agenţii de turism au pierderi considerabile ca urmare a blocării activităţii Blue Air. Nu putem găsi nicio scuză pentru ratarea cadrului Horeca 2. Deşi guvernul a adoptat în februarie Ordonanţa nr. 10 prin care era deschisă calea adoptării schemei Horeca 2, schema în sine nu a fost fost scrisă şi aprobată niciodată, până la expirarea cadrului UE pentru covid. Neştiinţă sau incapacitate, rezultatul e acelaşi: o uriaşă ratare a unei şanse unice care nu se mai repetă! Solicităm guvernului să găsească o soluţie de urgenţă către să compenseze această ratare impardonabilă”, arată ANAT.
ANAT a lansat deja, spre dezbatere, Fondul de garantare a zborurilor, pentru a putea asigura recuperarea sumelor achitate pentru bilete, în cazul insolvenţei/falimentului companiei aeriene.
”Realizarea Fondului de garantare. Evenimentele recente au dovedit că asigurările de insolvenţă utilizate în momentul de faţă nu oferă soluţii viabile în momente de criză, neputând garanta despăgubirea integrală a turiştilor, aşa cum prevede legea. Am solicitat D-lui Ministru Cadariu să începem lucrul la un act normativ care să reglementeze crearea Fondului de garantare pentru pachetele de servicii de călătorie, însă nu suntem convinşi că s-a înţeles importanţa acestui demers. Abia după insolvenţa Soley Tour, care deschide o serie de probleme şi pentru Ministerul condus de Domnia sa, nu doar pentru agenţii, a avut loc o primă intâlnire a grupului de lucru pe tema Fondului de garantare. Sperăm că acest proiect va putea fi dus până la capăt”, spun reprezentanţii agenţiilor de turism.
Aceştia vorbesc şi de modificarea OG 2/2018, actul normativ care guvernează activitatea agenţiilor de turism.
”Ultimii doi an şi jumătate ne-au arătat, atât nouă cât şi comisiei Europene, că, deşi este un act normativ recent revizuit, Directiva Europeană 2015/2302 a cărei transpunere în legislaţia românească este OG 2/2018 nu oferă soluţii viabile în situaţii de criză majoră şi impune sarcini inechitabile în seama agenţiilor de turism, care sunt nevoite să preia întreaga responsabilitate pentru tot lanţul de distribuţie a serviciilor de turism. Reamintim că, în afară de agenţiile de turism organizatoare, niciun furnizor de servicii turistice nu are obligaţia să deţină asigurare de insolvenţă”, adaugă ei.
În ceea ce priveşte promovarea incoming-ului, ANAT arată că ministrul Cadariu a lansat ”cu mult aplomb” un proiect de Ordonanţă referitor la promovarea incomingului.
”Nu ne legăm de faptul că acest proiect a fost lucrat, la iniţiativa ANAT şi AIR, cu fostul ministru Bogdan Trif şi că Dl. Cadariu îşi asumă acum iniţierea lui. Problema este, însă, că actul normativ este blocat de către Consiliul Concurenţei. De ce ne lăudăm, atunci, cu un proiect care nu există? În Bulgaria, astăzi, se acordă 35 de euro pentru fiecare turist străin. Asta ne arată că se poate!”, adaugă ei.
Referitor la Târgurile de turism, ANAT consideră că ministerul nu a reuşit, încă, să găsească o cale de întelegere cu acelaşi Consiliu al Concurenţei astfel încât agenţiile de turism care promovează România să poată să participe gratuit în standul naţional al României de la târgurile internaţionale sub sigla proprie, obligându-le să participe sub umbrela asociaţiilor din care fac parte.
”Litoralul românesc. Vara 2022 a fost marcată de campaniile negative duse impotriva litoralului românesc, ceea ce a dus la scăderi semnificative a vânzărilor pentru turismul intern şi, cu precadere pentru litoral. Deşi am solicitat sprijin şi ieşiri publice ale D-lui Ministru, Domnia sa nu a considerat că este o problemă suficient de importantă încât să întreprindă vreo acţiune de sprijin”, precizează ANAT.
În 2022 Ministerul a alocat pentru promovarea României un buget de 1,5 milioane de euro, o sumă derizorie raportată la nevoile reale, de circa 10 ori mai mari, mai consider ANAT.
”Dl. Ministru se laudă, totuşi, că în 2022 numărul de turişti străini a crescut faţă de anul 2021 (încă afectat de măsuri de restricţie în primul trimestru), ceea ce era absolut normal! Facem noi completarea că, în schimb, suntem la 50% din numărul turiştilor străini ajunşi în România în 2019”, spun reprezentanţii ANAT.
Despre Organizaţiile de Management al Destinaţiilor, acestea au, în sfârşit, un act normativ, ”nu pentru că Dl. Cadariu s-ar fi implicat, ci pentru că patronatele au muncit intens la finalizarea, într-o formă perfectibilă, a proiectului de lege. Momentan, cadrul legal este incomplet şi nefuncţional, fără soluţii reale de finanţare raportate la nevoile de promovare şi fără constituirea unui OMD Naţional”.
”Domnul ministru Cadariu a pornit cu elan, a constituit grupuri de lucru cu reprezentanţii industriei turistice pe toate temele, a pornit în turnee în ţară, dar totul s-a stins, lăsând în loc mulţi secretari de stat, fără expertiză în turism, care nu au resursele să finalizeze teme atât de dificile cum sunt cele generate de pandemie, de conflictul militar şi de criza energetică. Concluzionând, îi mulţumim Domnului Ministru Cadariu pentru bunele intenţii declarate şi, analizând în mod obiectiv impactul activităţii Domniei sale, cel puţin asupra agenţiilor de turism, îi solicităm demisia de onoare!”, mai spun ei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.