Agenţia de turism Bonjour Tour şi-a cerut insolvenţa, după doar patru ani de activitate, potrivit unui comunicat postat pe site-ul companiei. Compania precizează că situaţia fiecărui turist va fi tratată în mod individual de către lichidatorul judiciar, însă nu precizează câţi turişti sunt afectaţi şi nici cine este lichidatorul judiciar.
”Stimaţi turişti, Vă informă pe această cale ca Doamna Cristina Adriana Nae a cerut deschiderea procedurii de insolvenţă a debitoarei Bonjour International Tour SRL, în formă generală, în temeiul art. 70 din Legea nr 85/2014. Vă specificăm să situaţia fiecărui turist va fi tratată în mod individual de către lichidatorul judiciar. Ne cerem scuze pentru situaţia creată şi totodată vă mulţumim pentru cei 4 ani de activitate în care am creat împreună momente unice şi amintiri frumoase”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul companiei.
Tot în această săptămână Inspectorii Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului au amendat agenţia de turism Kusadasi cu 20.000 lei şi, complementar, i-au retras companiei licenţa, după un control a relevat că a comercializat pachete de servicii de călătorie a căror valoare totală depăşeşte suma asigurată prin instrumentele de garantare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti (CPCMB) a închis, pe 25 octombrie 2022, pentru o perioadă de 6 luni, Agenţia de Turism Bonjour (SC Bonjour International Tour SRL), din Capitală.
"Bonjour ţi-am dat, belea mi-am capatat! Dar ANPC este aici să se lupte cu belelele făcute de unii, consumatorilor", a declarat la acea dată Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.
După 4 acţiuni de control desfăşurate în ultimele 6 luni, în urma cărora operatorul economic a fost sancţionat cu 51.000 lei, amenzi, şi dispunerea măsurii complementare de restituirea contravalorii pachetelor turistice vândute şi anulate ulterior, comisarii CPCMB au constatat neîndeplinirea, repetată a prevederilor acesteia, anunţa CPCMB în octombrie 2022.
Ca atare, pentru că Agenţia de Turism Bonjour nu a restituit atunci consumatorilor contravaloarea pachetelor turistice contramandate deja, iar în acest timp a continuat să vândă altele, anulând ulterior cursele de avion, a fost dispusă închiderea unităţii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.