Administraţia Biden ar putea ajusta momentul eliberării de ţiţei din rezervele strategice, dacă preţurile vor scădea substanţial, a declarat miercuri adjunctul secretarului american pentru Energie, David Turk, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Turk a mai spus,  într-un interviu video pentru conferinţa Reuters Next, că şi alte ţări consumatoare care au convenit să elibereze rezerve strategice de comun acord cu Statele Unite pentru a tempera preţurile şi-ar putea ajusta calendarul dacă va fi necesar.

”Cred că fiecare ţară va lua decizii în funcţie de ceea ce este util şi bun pentru consumatorii lor şi de nivelul preţului”, a spus el.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Administraţia preşedintelui Joe Biden a anunţat luna trecută că va elibera 50 de milioane de barili din rezerva strategică de petrol din SUA, alături de măsuri de mai mică amploare ale autorităţilor din China, India, Japonia, Coreea de Sud şi Marea Britanie, pentru a ajuta la scăderea costurilor energiei pentru consumatori.

Acordul neobişnuit a fost conceput pentru a controla creşterea preţurilor la energie după ce grupul de producători din OPEC şi aliaţii acesteia, între care Rusia, au respins cererile repetate din partea Washingtonului şi a altor ţări consumatoare de a pompa mai repede pentru a satisface cererea în creştere, pe măsură ce lumea începea să iasă din pandemie.

Cu toate acestea, preţurile petrolului au scăzut de atunci, pe fondul îngrijorărilor că noua variantă omicron a coronavirusului se va răspândi şi va duce la restricţii extinse, reducând cererea globală de energie.

După comentariile făcute de Turk, preţul petrolului din SUA a fost tranzacţionat la 67,51 dolari pe baril, în creştere cu 1,33 dolari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.