Acţiunile Virgin Galactic au scăzut vineri cu aproape 3% după ce fondatorul miliardar Richard Branson a vândut o parte din participaţia sa la companie, pentru circa 300 milioane de dolari, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Branson a vândut peste 10 milioane de acţiuni, între 10 şi 12 august, potrivit unei declaraţii depuse la autoritatea de reglementare a sectorului financiar.

Vânzarea a avut loc la o lună după ce compania de turism spaţial a finalizat primul zbor de testare în spaţiu cu echipaj complet, cu Branson la bord.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Banii din vânzarea acţiunilor vor fi folosiţi pentru a sprijini afacerile de agrement şi de călătorii afectate de pandemia de coronavirus ale Virgin Group, precum şi pentru a dezvolta noi afaceri, a spus un purtător de cuvânt al conglomeratului britanic.

Cea mai recentă vânzare îl lasă pe Branson cu aproximativ 46,3 milioane de acţiuni în valoare de aproximativ 1,2 miliarde de dolari.

În aprilie, Branson a vândut acţiuni în valoare de peste 150 de milioane de dolari.

Virgin Investments este cel mai mare acţionar al companiei de turism spaţial, care, potrivit datelor din luna iunie, are o participaţie de aproximativ 22% la aceasta, potrivit datelor firmei Refinitiv.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.