Volumul "Omuleţul roşu" de Doina Ruşti, tradus şi apărut iniţial în Italia în 2012 la Nikita Editore din Florenţa, cu sprijinul Institutului Cultural Român care derulează programe specifice (TPS, din cadrul Centrului Cărţii), a fost reeditat de Sandro Teti Editore din Roma, în traducerea profesorului Roberto Merlo.
Lansarea în librăriile din Italia va avea loc la 22 aprilie şi va fi transmisă online. Evenimentul este remarcabil deoarece rareori se întâmplă ca literatura română să fie reeditată.
Autoare a 12 romane şi a peste 50 de povestiri, Doina Ruşti este unul dintre cei mai traduşi şi apreciaţiscriitorii români.
"Am decis să publicăm în Italia cartea «Omuleţul roşu» de Doina Ruşti, pentru că mi-a plăcut foarte mult când am avut şansa să o citesc în traducerea foarte bună a profesorului italian Roberto Merlo. Acesta este primul motiv. Al doilea este dat de dorinţa de a răspândi în ţara mea literatură română contemporană. Recent, am publicat o carte cu scurte povestiri despre perioada Nicolae Ceauşescu, semnate de 17 scriitori români", declară Sandro Teti, directorul editurii din Roma, care-i poartă numele.
El adaugă că bunicul lui s-a născut la Craiova şi că puţini români ştiu că în perioada aceea italienii au fost cei care au emigrat în România ca să îşi găsească de lucru. "În concluzie, sunt foarte fericit să public romanul doamnei Doina Ruşti. Doina este o scriitoare extraordinară, cu un simţ al umorului fantastic şi foarte cunoscută în multe ţări", adaugă reprezentantul Sandro Teti Editore, una dintre editurile de referinţă din Italia.
Menţinerea operei Doinei Ruşti pe piaţa editorială din Italia se bazează şi pe criticile literare extrem de favorabile semnate de specialişti, apărute în publicaţii italiene consacrate. Prima ediţie a "Omuleţului roşu" a beneficiat de elogii în paginile cotidienelor La Stampa, Il Venerdì di Repubblica, Il Libero sau Il Cittadino.
Reeditarea romanului "L’omino rosso" de Doina Ruşti va fi marcată şi de un eveniment organizat de Accademia di Romania in Roma, reprezentanţă ICR în Italia, la data de 21 aprilie, în cadrul căruia va avea loc o discuţie despre carte. La eveniment vor participa Doina Ruşti, prof. Roberto Merlo (traducătorul romanului), Sandro Teti, profesori şi reprezentanţi ai Accademiei.
"Omuleţul roşu" a apărut în 2004, la editura Vremea. În momentul de faţă se află în curs de apariţie la editura Litera.
"Povestea Laurei, personajul principal din «Omuleţul roşu», este o aventură în lumea virtuală, explorând tărâmul corupt al visului digital. Oraşe enigmatice populate cu pasaje secrete şi mesaje indescifrabile, căderi ameţitoare în întuneric, căutări suprarenale şi zboruri eterice, creaturi monstruoase sau curioase, peisaje străine şi tulburătoare, o fetiţă, nenăscută încă, care face minuni, o procesiune de pantofi animaţi, cărări periculoase şi o casă albă - toate acestea şi multe altele sunt alazarul, pur sentiment al uluirii, un univers halucinat, convulsiv, absurd şi o lume coerentă şi reală, aşa cum doar fantezia înseşi poate să fie, o ţară a minunilor, electronică, bizară şi imprevizibilă, în care Laura se aventurează fermecată şi obstinată ca o telematică Alice”, notează profesorul Roberto Merlo, scriitor şi traducătorul cărţii.
Doina Ruşti, prozatoare apreciată pentru forţa epică, pentru originalitatea şi erudiţia romanelor sale, a scris trilogia fanariotă, compusă din Homeric (2019), "Mâţa Vinerii" (2017) şi "Manuscrisul fanariot" (2015), dar şi alte romane de succes, cu miză socială puternică: "Fantoma din moară" (2008), "Lizoanca" (2009), "Zogru" (2006). Cel mai recent roman al său este "Paturi oculte" (2020).
Traduse în numeroase limbi de circulaţie, inclusiv în chineză, scrierile sale s-au bucurat de exegeze şi de recenzii laudative în numeroase publicaţii internaţionale. Printre altele, a primit Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România/2008 şi Premiul Ion Creangă, al Academiei Române/2009.
Doina Ruşti coordonează colecţia Biblioteca de Proză Contemporană, la Editura Litera, este scenaristă şi ţine cursuri de scriere creativă la Universitatea din Bucureşti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.