Biserica Catolică a înscris, marţi, pentru prima dată, în codul legislativ intern un articol explicit privind crimele sexuale comise de preoţi contra minorilor, o completare cerută de mult de victimele pedofiliei, relatează AFP.
Codul de drept canonic actual prevede pedeapsirea abuzurilor sexuale de clerici contra minorilor sub simpla formulare de a ignora porunca a şasea a Bibliei ("să nu comiţi adulter").
Însă această formulă axată pe nerespectarea celibatului a fost denunţată drept învechită sau chiar obscură în ceea ce priveşte justiţia civilă, având în vedere avalanşa scandalurilor de pedofilie dezvăluite în ultimii ani în cadrul Bisericii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Vaticanul a prezentat marţi o remaniere destul de profundă a uneia dintre cele şapte cărţi ale ''dreptului sãu canonic'' din 1983, care conţine sancţiunile penale ale Bisericii Catolice, modificări care vor intra în vigoare din decembrie.
Noua prevedere juridică adusă problemei grave a crimelor sexuale asupra minorilor iese în evidenţă ca una dintre noutăţile emblematice.
Într-o secţiune intitulată "delicte contra vieţii, demnităţii şi libertăţii umane", dreptul canonic cuprinde de acum ''un delict împotriva celei de-a şasea porunci a Decalogului cu un minor sau cu o persoană afectată în mod obişnuit de o folosire imperfectă a raţiunii sau cu o persoană căreia legea îi recunoaşte o protecţie similară".
Va fi pedepsită orice persoană care determină un minor să "participe la expuneri pornografice" sau care păstrează imagini pedo-pornografice, o pedeapsă putând ajunge până la excluderea din Biserică.
Înaintea unui summit inedit, convocat de Papa Francisc în februarie 2019, în prezenţa a 114 preşedinţi de episcopate de pe toate continentele pentru a lupta contra agresiunilor sexuale asupra minorilor săvârşite de membri ai clerului, victimele au realizat o listă lungă de revendicări.
''O definiţie clară'' a agresiunii sexuale asupra minorilor este necesară pentru a ajuta liderii Bisericii şi nu doar ''o vagă lege canonică ce vorbeşte despre delicte împotriva celei de-a şasea porunci a decalogului'', a spus Marie Collins, o victimă irlandeză care a făcut parte din comisia anti-pedofilie de la Vatican, înainte de a demisiona în 2017.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.