Sala MNŢRplusC, un spaţiu nou pentru expunerea de creaţii contemporane, va fi deschisă de Muzeul Naţional al Ţăranului Român, pe 6 aprilie, la subsolul corpului de clădire B, sub Studioul „Horia Bernea”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„(Auto)ficţiuni” va fi primul eveniment dintr-o serie care urmăreşte revitalizarea unui spaţiu muzeal, dar oferă şi oportunitatea artiştilor şi curatorilor de a se manifesta pe un teren cu încărcături complexe, atât din perspectivă simbolică, cât şi istorică, a transmis muzeul într-un comunicat.

Spaţiul în care se deschide acest program este un fost atelier de hârtie manuală. „Pornind de la ideea că Muzeul Ţăranului a fost şi va fi mereu un spaţiu viu, propunerea de a transforma această sală într-un teren de experiment artistic este o iniţiativă care urmăreşte să coaguleze o comunitate nouă, formată din artişti activi pe scena de artă şi urmăritorii ei”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Unele dintre expoziţiile deschise în sala MNŢRplusC vor purta referinţe la patrimoniul material şi imaterial al muzeului.

Expoziţia de deschidere propune trei artişti cu limbaje diferite de expresie, judecând prin prisma metodelor prin care îşi dezvăluie universurile personale: Olimpiu Bandalac (n. 1955), Raluca Ilaria Demetrescu (n. 1969) şi Giuliano Nardin (n. 1978), artişti care lucrează şi trăiesc în Bucureşti.

Între obiectivele acestui program se numără cartografierea unei reţele de artişti şi curatori care să colaboreze pe un teren instituţional, într-un cadru programatic actual, şi monitorizarea procesului de creaţie ca act artistic în producţii noi culturale.

Expoziţia de deschidere va trasa direcţia programului care se va desfăşura în acest spaţiu în viitorul apropiat. Selecţia artiştilor va fi realizată de Ilina Schileru, în calitate de coordonator de Programe Speciale la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Programele speciale vizează producţia de expoziţii de artă contemporană cu artişti români şi străini, şi workshopuri de incluziune socială prin artă pentru copii români, imigranţi şi refugiaţi, având ca tutori inclusiv artişti care vor expune în noul spaţiu.

Expoziţia, la care accesul este gratuit, va putea fi vizitată la Sala „MNŢRplusC” până pe 20 mai 2021, de miercuri până duminică, între orele 13.00 şi 18.00.

Vizitarea expoziţiei se va desfăşura respectând toate normele igienico-sanitare, în grupuri de maxim 4 persoane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.