Un iceberg mai mare decât suprafaţa oraşului Los Angeles s-a desprins de banchiza antarctică, fiind primul cu o astfel de dimensiune în mai mult de jumătate de secol, scrie CNN.
Numită de oamenii de ştiinţă D-28, masa de gheaţă s-a separat din estul Antacticii pe 26 septembrie. Măsoară 1.636 de kilometri pătraţi, are o grosime de 210 metri şi cântăreşte aproximativ 315 miliarde de tone.
Iceberg-ul este urmărit pentru că poate fi un pericol pentru navigaţie.
Cercetătorii de la Australian Antarctic Program, Institute for Marine and Antarctic Studies şi de la Scripps Institution of Oceanography din San Diego au urmărit evoluţia banchizei timp de aproximativ 20 de ani, înainte de a remarca în anii 2000 o ruptură dezvoltându-se.
Helen Amanda Fricker, de la Scripps, a spus că cercetătorii au prezis că desprinderea va avea loc între 2010 şi 2015. Cea mai recentă ruptură a avut loc în 1963 - 1964.
Oamenii de ştiinţă cred că ruptura gheţii este un fenomen natural şi nu are legătură cu schimbările climatice.
Fricker a explicat: „Nu credem că acest eveniment are legătură cu schimbarea climei, este parte din ciclul normal al banchizei, unde au loc rupturi majore la fiecare 60 - 70 de ani”.
Cercetătorii au mai spus că fenomenul nu va avea impact asupra nivelului mării.
„Banchizele nu afecetează direct nivelul mării, pentru că ele deja plutesc, precum un cub de gheaţă într-un pahar cu apă. Gheaţa de pe uscat reprezintă o preocupare pentru creşterea nivelului mării”, a transmis pe Twitter Scripps Institution of Oceanography.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.