Alegorii politice, drame sociale şi personale, thrillere explozive, dar şi comedii negre se regăsesc şi anul acesta în două dintre cele mai populare secţiuni ale Festivalului Internaţional de Film Transilvania, Supernova şi Fără Limită.
Secţiunea Supernova reuneşte aproximativ 30 dintre cele mai apreciate filme la festivalurile de peste an.
După ce au fost anunţate filmele ”Francofonia”, de Aleksandr Sokurov, ”11 Minutes”, de Jerzy Skolimowski, şi ”Sunset Song”, de Terence Davies, TIFF propune animaţia ”Anomalisa”, nominalizată la Oscar şi distinsă cu marele premiu al juriului la Veneţia 2015, ”Right Now, Wrong Then”, cel de-al 17-lea film al lui Hong Sang-soo, recompensat cu Leopardul de Aur, la Locarno 2015, şi ”Trois souvenirs de ma jeunesse”, de Arnaud Desplechin, care a primit trofeul César pentru regie.
Din aceeaşi secţiune vor face parte comedia ”Chevalier”, regizat de Athina Rachel Tsangari şi inclus în competiţie la Festivalul de Film Locarno, ”Truman”, de Cesc Gay, marele câştigător al Premiilor Goya (la cinci categorii, printre care film, regie şi actori), o tragicomedie intimă despre finalul inevitabil al vieţii şi al unei prietenii, pentru care cei doi protagonişti au luat şi Premiul de interpretare masculină la Festivalul de la San Sebastian, dar şi ”Mediterranea”, de Jonas Carpignano, proiectat în Semaine de la Critique la Festivalul de Film de la Cannes 2015, un film actual despre criza transportului ilegal de imigranţi din Africa în Europa.
Premiat anul trecut la Veneţia, ”Free in Deed”, regizat de Jeff Mahaffy, este o dramă provocatoare în care credinţa devine ultimul refugiu al celor ignoraţi de societate şi va fi prezentat alături de drama ”Remember”, realizată de canadianul Atom Egoyan, şi ”Frenzy”, de Emin Alper, un ecou al situaţiei din Turcia şi Orientul Mijlociu, o parabolă a societăţii în care suspiciunea este o armă sponsorizată de stat.
”Au plus près du soleil”, de Yves Angelo, un film noir despre un cuplu care ia măsuri extreme pentru a o ţine la distanţă pe mama biologică a fiului lor adoptat, ”Tempête”, în regia lui Samuel Collardey, un portret emoţionant al unui pescar care încearcă să-şi schimbe stilul de viaţă pentru a păstra custodia copiilor săi, în care protagonistul (premiat la Veneţia) îşi joacă rolul din viaţa reală, şi ”The Memory of Water”, cea mai recentă melodramă a chilianului Matias Bize, povestea un cuplu tânăr aflat în doliu, completează lista producţiilor incluse în această secţiune.
Filmele din secţiunea Fără Limită reprezintă tot atâtea experienţe provocatoare.
Inspirată de un caz real, ”Interrogation”, de Vetrimaaran, este o docudramă indiană violentă despre abuzul de putere al forţelor de poliţie într-un caz de furt în care trebuie găsiţi vinovaţii cu orice preţ.
”Shadow Behind the Moon”, regizat de Jun Rubles Lana, un roller-coaster dramatic filmat într-un singur cadru nocturn, pătrunde în vieţile a trei oameni prinşi în războiul de gherilă dintre guvernul filipinez şi rezistenţa comunistă.
Experimentalul ”Eva Doesn’t Sleep”, de Pablo Agüero, care urmăreşte traseul real al răpirii de către armată a trupului Evei Peron, un simbol al revoluţiei clasei muncitoare în Argentina, şi ascunderea lui timp de 25 de ani la Vatican, va fi prezentat în aceeaşi secţiune.
Secţiunea Fără Limită include şi ”Théo et Hugo dans le même bateau”, de Olivier Ducastel şi Jacques Martineau, care vorbeşte despre situaţia unui tânăr homosexual în Europa, în prezent, dar şi un un film noir sud-coreean, ”Man on High Heels”, de Jang Jin, care parodiază filmul poliţist.
Pelicula ”Suntan”, de Argyris Papadimitropoulos, filmul de epocă ”The Treacherous”, de Min Kyu-dong, inspirat de fapte din timpul dinastiei Joseon, ”Baby Bump”, de Kuba Czekaj, despre grotescul transformărilor corpului la pubertate, comedia ”Je me tue à le dire”, de Xavier Seron, şi ”Distractions”, în regia lui Aleksi Salmenperä, fac parte, de asemenea, din lista producţiilor care vor fi prezentate în secţiunea Fără Limită.
Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), se va desfăşura în perioada 27 mai - 5 iunie, la Cluj-Napoca, şi este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Festivalul de Film Transilvania.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...