Ateliere creative pentru copii şi expoziţii de artă contemporană fac parte din programul artistic al programului „Străzi deschise, Bucureşti - Promenadă urbană” care continuă în weekend-ul 17-18 august pe Calea Victoriei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Alte destinaţii culturale în acest weekend sunt expoziţia „Universul lui Salvador Dalí”, ce poate fi vizitată doar până la 1 septembrie la ARCUB - Hanul Gabroveni, zilnic, între orele 10:00 şi 20:00, în Centrul Vechi al Capitalei, precum şi expoziţia „Feminitatea veacului trecut. De la Belle Epoque la Interbelic”, deschisă publicului până la 20 septembrie la Casa Eliad (Bulevardul Mircea Vodă nr. 5). Vizitatorii pot admira piese vestimentare şi accesorii urbane specifice României interbelice, o perioadă de transformări sistemice pentru statul român, de marţi până duminică, între orele 12:00 şi 18:30. 

Şcoala de Artă Bucureşti invită, de asemenea, publicul să intre în contact cu cele mai recente evoluţii şi tendinţe ale comunităţii artistice din Capitală prin expoziţii de pictură, artă decorativă, grafică şi design vestimentar, deschise la sediul instituţiei din Strada Cuza Vodă nr. 100 (sectorul 4), în intervalul 15:00-20:30.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed, ARB
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank, ACUE
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

În cadrul programului „Străzi deschise, Bucureşti – Promenadă urbană” din acest weekend vor fi instituite restricţii între orele 10:00 şi 22:00. Se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe segmentul de drum de la intersecţia cu Bulevardul Dacia, Strada Ştirbei Vodă, Strada Ion Câmpineanu, Bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

Traficul rutier pe Calea Victoriei se va relua pe timpul nopţii până dimineaţa (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00. Pentru siguranţa participanţilor la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă maşini se închid şi pistele de biciclete.

Proiectul „Străzi deschise, Bucureşti - Promenadă urbană”, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi PROEDUS - Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive al Municipiului Bucureşti - în calitate de operatori zonali, activează, până în luna octombrie, trasee pietonale pe Calea Victoriei şi în cartierele bucureştene prin activităţi artistice şi recreaţionale menite să devină o alternativă de petrecere a timpului liber pentru locuitorii Capitalei şi turişti. Proiectul este susţinut de Raiffeisen Bank România, în calitate de partener principal, şi de PPC, în calitate de partener.

Program artistic „Străzi deschise”

Muzeul Naţional al Literaturii Române invită copiii şi părinţii, sâmbătă, de la ora 11:00, pe Calea Victoriei nr. 110, la atelierul La poveşti pe Calea Victoriei. Sub îndrumarea Iuliei Iordan şi a Monicăi Bumbeş, copiii pot explora, prin activităţi creative şi interactive, poveştile şi istoria uneia dintre cele mai emblematice străzi din Bucureşti.

Sâmbătă, în intervalul 17:00-21:00, şi duminică, în intervalul 10:00-16:00, trecătorii pe Calea Victoriei pot interacţiona cu artistul Vasile Catrina, care le va oferi momente imortalizate în caricaturi în zona magazinului Max Mara.

Casa Filipescu-Cesianu a Muzeului Municipiului Bucureşti propune locuitorilor Capitalei reflecţii despre evoluţia raporturilor dintre generaţii în ultimii trei sute de ani, pentru mediul urban românesc, în cadrul expoziţiei Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute, precum şi o călătorie în istoria complexului arhitectonic de la Văcăreşti, prin fragmente de frescă prezentate cu prilejul expoziţiei În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani. Programul de vizitare al expoziţiilor pe parcursul weekendului este între orele 10:00 şi 17:30.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.