Actriţa Stela Popescu va fi înmormântată duminică la cimitirul din Cernica, a spus, joi seară, actorul Alexandru Arşinel, care a fost la locuinţa artistei.
Arşinel a spus că nu are cuvinte acum pentru a spune ce a însemnat Stela Popescu pentru el.
„A fost un om extraordinar. Atât trebuie să ştiţi”, a spus actorul, părăsind locuinţa Stelei Popescu.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Joi, actriţa Stela Popescu a fost găsită fără viaţă în locuinţa sa, iar echipajul SMURD sosit la faţa locului a constatat decesul.
Născută la 21 decembrie 1935, în Orhei, Basarabia, într-o familie de învăţători, Stela Popescu şi-a început cariera artistică în 1956.
Din 1963, a jucat la teatrul de Revistă „Constantin Tănase“ din Bucureşti, apoi s-a angajat la Teatrul de Comedie. Tot din 1963 a început lunga colaborare cu Radiodifuziunea Română, urmată, mai târziu, de cea cu Televiziunea Română.
Pe 7 februarie 2004, a primit din partea şefului statului Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria D - Arta Spectacolului, „în semn de apreciere a întregii activităţui şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului“.
Pe 10 septembrie 2013, regele Mihai I i-a conferit, prin fiica sa, principesa Margareta, decoraţia ”Nihil Sine Deo“. Pe 1 iunie 2017, a primit diploma de Cetăţean de Onoare al Braşovului, oraş în care a făcut şcoala şi facultatea şi a jucat în 400 de spectacole, ea declarând că „dacă în piept ai o inimă ce tot arde, rămâi tânăr şi la 90 de ani”.
Partenera, prietena şi colega lui Alexandru Arşinel timp de 40 de ani pe scenă, Stela Popescu a colaborat cu alte nume mari ale teatrului românesc, între care Ştefan Bănică, Toma Caragiu şi Margareta Pâslaru. A lucrat cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu.
A debutat în film în „Alo? Aţi greşit numărul" (1958). Stela Popescu a jucat în peste 25 de producţii, între care se numără „Nea Mărin miliardar" (1979), „Pe malul stîng al Dunării albastre" (1983) şi „În fiecare zi mi-e dor de tine" (1988).
În aprilie 2017 a fost inaugusrat Teatrul „Stela Popescu” în Bucureşti, care se adresează copiilor şi tinerilor, printr-un repertoriu variat.
Recent, actriţa a colaborat cu Margareta Pâslaru pentru albumul „Stelele filmului cântă”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...