Scriitorul Jón Kalman Stefánsson, cunoscut pentru „Trilogia fiordurilor”, a vorbit, joi seară, cu publicul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi despre Islanda natală şi frigul care îi inspiră pe locuitorii insulei, despre parcursul său literar, prima ecranizare a unui roman pe care îl semnează, despre fericire, aurora boreală şi fascinaţia zăpezii.
Născut în 1963, la Reykjavik, Jón (pronunţat Ion) Stefánsson şi-a luat prenumele de Kalman din dorinţa de a se deosebi de miile de Jón şi Stefánsson din Islanda. L-a împrumutat de la unul dintre primii irlandezi care au ajuns pe insulă. „Irlandezii ne-au dat părul roşcat şi poezia”, a concluzionat el. Schimbarea numelui o consideră o a treia naştere - după naşterea propriu-zisă şi scrierea primei nuvele, la vârsta de 21 de ani.
„Pentru că m-am născut de trei ori, moartea va ajunge la mine mai greu”, a spus el. „Am scris prima povestire la 21 de ani, pentru că profesorul ne-a cerut. Este una dintre cele mai vii amintiri ale mele. M-am simţit ca şi cum aş fi renăscut. Aveam atâtea lucruri de spus”.
Sondajele o arată - unul din trei islandezi a scris cel puţin o carte, iar sursa de inspiraţie poate fi clima. Oceanul încă rece ca gheaţa, în ciuda încălzirii globale pe care o sesizează locuitorii, este, pentru Stefánsson, o muză, la fel şi zăpada şi întunericul care stăpânesc Islanda în lunile decembrie şi ianuarie, iar aurora boreală îi confirmă că lumea este chiar frumoasă. Dar cel mai rece îi este atunci când se află într-o încăpere cu oameni reci.
„Un lucru bun în viaţă este că nu te saturi niciodată de frumuseţe”, a subliniat Stefánsson, care, înainte să se dedice scrisului a lucrat într-un abator, în industria pescuitului şi chiar în poliţie. A fost profesor şi bibliotecar.
Despre scris spune că poate fi terapeutic. „Nu pot trăi fără să scriu, să lucrez la ceva. Dacă nu o fac e ceva în neregulă cu mine. Nu e terapie, e respiraţie”. Are şi tabieturi, ca, probabil, majoritatea scriitorilor - o cană de cafea dimineaţa, o repriză de alergare şi câteva ore în faţa colii de hârtie.
Prima variantă este întotdeauna scrisă cu creionul, pentru că aşa simte cuvintele. „După două luni în care am scris 200-300 de pagini, uit ce am în primele 50. Transcriu notiţele pe computer şi, pentru finalizarea romanului, ajung să lucrez 10 - 15 ore pe zi”.
„Trilogia fiordurilor”, care include volumele „Între cer şi pământ”, „Tristeţea îngerilor” şi „Inima omului”, este cea care l-a făcut celebru. La jumătatea primei cărţi, a povestit Stefánsson, şi-a dat seama că vor fi două, apoi, la mijlocul celei de-a doua, că trebuie să fie trei. „Am reuşit să spun tot în ultima carte”, a glumit el.
„Cred că ziua în care voi reuşi să scriu cartea pe care îmi doresc să o scriu va fi groaznică”, a mai spus el. Îndrăgostit de poezie, incluzând-o în proza sa, astfel devenind proză poetică, Stefánsson este exigent cu sine. Romanele sale au avut zeci de variante până la versiunea finală. „Îmi iau timp să mă gândesc, să revin asupra frazelor”, iar dacă traducătorul este bun, a mărturisit el, „câştigi ceva şi din limba în care eşti tradus”.
Crede că cititul este foarte important pentru dezvoltarea unui om. „Dacă o ţară nu este curioasă cu privire la restul lumii, dacă nu e curioasă să o cunoască, ne alegem cu ceva de genul Donald Trump. Literatura poate fi amuzantă, dar literatura bună conţine şi înţelepciune. O carte bună te face să gândeşti, să reflectezi la propria societate şi asta poate fi dureros uneori. Pentru mine, literatura este o alinare, dar şi o ameninţare, un efort”.
Poezia este începutul. „Dacă Dumnezeu există, sigur e poet, iar noi suntem poeziile lui”, a fost una dintre comparaţiile serii.
Întrebat dacă este fericit, aşa cum sondajele arată că islandezii se numără printre cele mai fericite popoare din lume, Jón Kalman Stefánsson a cerut mai întâi o definiţie a fericirii. „Din sondaje află şi islandezii că sunt fericiţi şi n-au încotro decât să muncească mult ca să rămână în top”.
„Dacă ai scrie o carte despre fericire, ar fi una foarte scurtă, pentru că ea se trăieşte, nu se povesteşte. În schimb, nefericirea poate umple sute de pagini”.
O mare bucurie pentru el este faptul că, recent, s-a împrietenit cuproducătorul şi regizorul primei ecranizări după un roman al său. „Lumina de vară, apoi se lasă noaptea”, scris înainte de trilogie, va fi adaptare pentru marile ecrane anul viitor de Spellbound Productions & Cap Horn Film.
Romanul „Lumina de vară, apoi se lasă noaptea/ Sumarljós og svo kemur nóttin”, un volum de povestiri legate între ele, i-a adus, în 2005, Premiul Literar Islandez.
Stefánsson - care obişnuieşte să scrie şi articole pe teme politice - a obţinut recunoaşterea internaţională odată cu „Trilogia fiordurilor”, multipremiată. Prima carte din următoarea lui serie, „Peştii nu au picioare”, a fost nominalizată pentru International Man Booker Prize şi a primit numeroase alte distincţii internaţionale. Cel mai recent roman al său, „Povestea lui Ásta” (2017), a devenit una dintre cele mai bine vândute cărţi de ficţiune în Islanda.
Scriitorul a fost, între altele, nominalizat la Premiul pentru Literatură Islandeză 2018, la International Man Booker Prize 2017, la IMPAC Dublin 2015, la Prix Médicis 2015, la Premiul pentru Literatură Franceză în 2015, şi a câştigat Premiul pentru Literatură al Consiliului Nordic, Premiului LIRE pentru „cel mai bun roman străin” din 2015 şi Premiul Millepages în 2015.
Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi 2018 a început miercuri şi se va încheia duminică. Zeci de evenimente sunt programate pentru următoarele zile, iar printre cei 300 de invitaţi se numără Sylvie Germain (Franţa), Jonathan Franzen (SUA), Jón Kalman Stefánsson (Islanda) şi Veronica Roth (SUA).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
