Premiera cinematografică a filmului „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”, care s-a impus la două categorii la gala premiilor Oscar din acest an, spectacole de teatru în avanpremieră la Teatrul Nottara şi vernisajul expoziţiei „Ştiinţă şi etnicitate. Cercetarea antropologică în România anilor ’30” la Muzeul „Nicolae Minovici” se numără printre evenimentele culturale şi de divertisment care au loc în acest sfârşit de săptămână în Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Expoziţia „Ştiinţă şi etnicitate. Cercetarea antropologică în România anilor ’30” va fi vernisată sâmbătă, de la ora 17.00, la Muzeul „Dr. Nicolae Minovici” din Bucureşti.

Această expoziţie prezintă pentru prima dată publicului larg aspecte legate de cercetarea antropologică din România anilor 1930. Pe lângă materialele culese de antropologii români ai perioadei respective, precum Francisc Rainer, Olga Necrasov, O. C. Lecca, Ion Chelcea şi Iordache Făcăoaru, expoziţia include cercetarea făcută de către austriecii Josef Weninger, Margarete Weninger, Eberhard Geyer, Dora Maria Könner, Robert Routil şi Albert Harrasser în satul şvăbesc Marienfeld (Teremia Mare) din Banat, în anii 1933 şi 1934. Muzeul de Istorie Naturală din Viena a pus la dispoziţie acest material şi este pentru prima dată când această cercetare este prezentată publicului din România.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Materialul vienez despre şvabii din Marienfield va fi acompaniat de un material legat de problemele biologice ale saşilor ardeleneni din aceeaşi perioadă, mai ales cercetările făcute de Heinrich Siegmund, Alfred Csallner şi Wilhelm Schunn. Expoziţia include de asemenea un film produs de artista vieneză Nicole Prutsch, intitulat „Massnahme” (2013), care are ca temă cercetarea făcută de echipa de antropologi austrieci în satul Marienfeld.

Spectacolul de comedie „Asta-i ciudat”, de Eugen Rotaru, inspirat de textul lui Miron Radu Paraschivescu, cunoscutul poet al „Cânticelor ţigăneşti”, în regia Dianei Lupescu, va fi jucat în avanpremieră, sâmbătă şi duminică, de la ora 19.00, la Sala „Horia Lovinescu” a Teatrului Nottara.

Un alt spectacol în avanpremieră, „Praf de stele”, de Norm Foster, regizat de Lucian Sabados, va fi prezentat duminică, de la ora 19.30, la Sala George Constantina Teatrului Nottara.

În cinematografele din ţară va rula în premieră în acest weekend filmul „Trei panouri în afara oraşului Ebbing, Missouri/ Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”, regizat de Martin McDonagh. Filmul s-a impus la două categorii la gala premiilor Oscar din acest an – „Cea mai bună actriţă în rol principal” (Frances McDormand) şi „Cel mai bun actor în rol secundar” (Sam Rockwell).

O altă premieră cinematografică a acestui weekend este cea a filmului „Pacific Rim 2: Revolta/ Pacific Rim: Uprising”, regizat de Steven S. DeKnight, cu John Boyega, Tian Jing, Scott Eastwood şi Adria Arjona în distribuţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.