Comisiile reunite pentru cultură şi politică externă din Senat s-au întrunit în şedinţă comună pentru audierea propunerilor preşedintelui Institutului Cultural Român, Liviu Sebastian Jicman, la conducerea ICR Bruxelles şi ICR Londra, care au fost avizate în unanimitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Corina Panaitopol, în prezent coordonatorul secţiei Educaţie şi Cultura din cadrul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, propusă pentru funcţia de director al ICR Bruxelles, a fost prima candidată audiată de senatori şi a primit avizul unanim al membrilor comisiilor.

Şedinţa a continuat cu audierea Aurei Woodward, fostă preşedintă a Fundaţiei Prinţului de Wales România, propusă pentru funcţia de director al ICR Londra. Cu o experienţă de peste 20 de ani în strategie, management şi comunicare, Aura Woodward a lucrat pentru Regele Charles al III-lea timp de 17 ani. În fruntea Fundaţiei, a dezvoltat proiecte culturale importante, inclusiv în domeniul protejării patrimoniului arhitectural şi susţinerii unor forme de artă tradiţională. Anterior, Aura Woodward a fost jurnalist radio la BBC World Service, Departamentul în limba română. Între anii 2021-2022, a activat ca ofiţer consular în cadrul Ambasadei României din Regatul Unit al Marii Britanii.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ultima propunere audiată marţi de senatorii din comisiile pentru cultură şi politică externă a fost Raluca Cimpoiaşu, pentru funcţia de director adjunct la ICR Londra. În prezent, Raluca Cimpoiaşu îşi desfăşoară activitatea la reprezentanţa din New York, iar între anii 2010 şi 2018 a fost coordonator de proiecte la ICR Londra.

"Votul unanim al membrilor comisiilor senatoriale este un semnal excelent pentru noii directori şi pentru activitatea viitoare a celor două Reprezentanţe ICR, de recunoaştere a rezultatelor obţinute de ICR, în anul în care marcăm 20 de ani de la înfiinţarea instituţiei. Le mulţumesc senatorilor pentru încrederea acordată celor trei doamne candidate, împreună cu care mă bucur să fac echipă. Am convingerea că implicarea lor va fi decisivă pentru implementarea strategiei ICR 2022-2026 în spaţiile de referinţă", a declarat preşedintele ICR, Liviu Sebastian Jicman la finalul şedinţei.

Anterior, propunerile preşedintelui Institutului Cultural Român pentru cele trei posturi au fost avizate de Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Culturii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.