Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor a anunţat că preşedintele-director general al SRTv, Doina Gradea, a confirmat că va veni marţi la audieri, pentru a da explicaţii cu privire la înregistrarea făcută publică de Dragoş Pătraru.
Astfel, potrivit unui răspuns trimis de Doina Gradea Comisiei de cultură, aceasta a anunţat că va veni la audieri marţi, la ora 12.00.
În înregistrarea video publicată joi, Dragoş Pătraru reclamă, în calitate de avertizor public: acţiuni de intimidare, ameninţări, cenzură, încălcarea valorilor şi normelor etice ale TVR, decizii editorile împotriva interesului public şi decizii financiare împotriva bugetului.
El anunţă: "Tragem un serios semnal de alarmă cu privire la ce se întâmplă la televiziunea publică. Deşi e greu de spus în ce măsură, într-o societate cu totul strâmbă, un comportament aberant mai poate fi perceput ca atare”.
După ce Doina Gradea îl mustrează pe Pătraru că ar fi vorbit urât la adresa unui coleg, ea a spus despre o reporteriţă: "Este o tipă cu cap de porc. Nu poţi să o scoţi pe post. Dar, OK femeia”.
În plus, preşedinta SRTv susţine că unii dintre jurnaliştii instituţiei merită "pumni în gură” şi, mai mult, să le fi fost adus un şef din afară „ca să vă taie”.
Ulterior, jurnaliştii TVR au semnat o scrisoare deschisă adresată conducerii televiziunii, prin care se declară indignaţi de limbajul folosit de preşedintele-director general la adresa unui reporter, solicitându-i acesteia să îi ceară scuze. Ei spun că sunt îngrijoraţi de modul dispreţuitor în care conducerea tratează televiziunea publică şi pe cei care pun în practică principiile ei, adăugând că nu sunt "hateri de profesie”, aşa cum i-a numit Doina Gradea, ci doar încearcă să îşi facă meseria şi să îşi respecte publicul.
După difuzarea înregistrărilor, PNL a cerut demisia preşedintelui-director general al SRTv, Doinei Gradea, spunând că în caz contrat va fi convocată la audieri în Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor.
Preşedintele-director general al SRTv, Doina Gradea, a acuzat presiuni făcute la adresa ei de realizatorul de televiziune Dragoş Pătraru şi a susţinut că dezvăluirile făcute de către jurnalist sunt neadevărate şi aduc atingere vieţii ei private. În plus, ea spunea că cel care a înregistrat, fără acordul său, conversaţiile va răspunde în faţa legii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.