Premiera oficială a spectacolului ”Scufiţa roşie”, în regia lui Felix Alexa, va deschide Festivalul Internaţional al Teatrului Contemporan de Animaţie ImPuls 2017, vineri, de la ora 19.00, la Teatrul Ţăndărică din Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aflat la cea de a treia colaborare cu Teatrul Ţăndărică după Bărbierul din Sevilla şi Vicleniile lui Scapino, Felix Alexa „revine” şi schimbă registrul, croind haine noi pentru povestea Scufiţei Roşii.

“«Scufiţa roşie» reprezintă pentru mine mult mai mult decât o celebră poveste pentru copii. Este de fapt o metaforă despre trecerea prin viaţa asta atât de imprevizibilă, despre cum ne maturizăm şi evoluăm, trecând prin experienţe frumoase sau uneori cumplite. Am vrut să fac un spectacol care să atingă emoţional atât maturitatea copilului cât şi copilăria adultului. O Scufiţă roşie a timpurilor noastre, agitate şi imprevizibile, în care singura alternativă e evadarea din realitate... Uneori în poveşti”, a spus Felix Alexa.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Spectacolul lui Felix Alexa, care va avea loc în Sala Ţăndărică, are poezie, umor şi tâlc, iar muzica originală compusă de Alexei Ţurcan, scenografia semnată de Marian Sandu (care devine şi ea personaj în poveste), light design-ul (care îi aparţine tot lui Felix Alexa) alcătuiesc o parte dintr-un tot unitar, întregit de o distribuţie formată din Olga Bela, Daniel Stanciu, Liliana Gavrilescu, Dan Codreanu, Florin Mititelu, Ana Maria Bălescu şi Adrian Lefter. 

Festivalul ImPuls este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Teatrul de Animaţie Ţăndărică, în parteneriat cu UNIMA România şi ASSITEJ România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.