Observatorul Regal din Greenwich (ROG) va relua studierea cerului după o pauză de 60 de ani, instituţia instalând noi telescoape în pavilionul Altazimuth, clădire listată Grade II care a fost restaurată.
Noul sistem va fi denumit „Annie Maunder”, după una dintre primele femei cercetător care au lucrat la ROG şi care a făcut importante descoperiri legate de Soare, potrivit BBC. Instrumente vor putea fi folosite de profesionişti, amatori şi elevi.
Charles II a fondat spaţiul din Greenwich în 1675. Scopul lui era crearea unei hărţi a stelelor şi a unor hărţi ce puteau fi folosite pentru navigarea pe mare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Observatorul a funcţionat până în 1957, când oamenii de ştiinţă s-au mutat în afara oraşului, pentru a scăpa de poluarea cu smog şi lumină.
Acum, cu un aer mai curat şi noi tehnologii, este posibil ca telescoapele să înregistreze imagini foarte decente din nou din capitala britanică, a spus astronomul Brendan Owens.
El a explicat că vor fi folosite filtre pentru a evita poluarea cu lumină şi că există nou tehnici de procesare a imaginilor.
Annie Maunder Astrographic Telescope (AMAT) este un instrument de tipul patru-în-unu. Utilizatorii lui vor putea să analizeze Soarele şi planetele din Sistemul Solar, dar şi stele mai îndepărtate şi nebuloase.
Unul dintre marii cercetători ai astronomiei britanice, Annie Maunder s-a angajat la Greenwich în 1891, pentru a face calcule ajutătoare pentru oamenii de ştiinţă. Ea a devenit un observator specialist şi, împreună cu soţul ei, Walter, au descoperit noi date privind ciclurile activităţii solare.
Având în vedere vremurile, Walter Maunder a fost cel creditat pentru descoperiri. Acest lucru a fost schimbat în ultimii ani, când cercetătoarei i-au fost recunoscute meritele.
Ea a rămas în echipa Greenwich până în 1895, când a fost nevoită să demisioneze pentru că, potrivit regulilor de atunci, nu putea fi căsătorită, a explicat doctorul Louise Devoy, curator al ROG. „A rămăs foarte activă, mai ales în cadrul British Astronomical Association, şia revenit la Greenwich în timpul Primului Război Mondial, ca voluntar, din cauza diminuării numărului oamenilor din echipă”.
Noua instalaţie a putut fi achiziţionată şi amplasată şi datorită unei campanii de subscripţie. Membrii muzeului ROG, donatori privaţi şi publicul au dat proiectului 150.000 de lire sterline.
Banii au ajutat la finalizarea lucrărilor de restaurare a pavilionului Altazimuth. „Este o frumoasă clădire victoriană care a suferit avarii majore în bombardamente. Jumătate din ea a fost distrusă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”, a spus Owens.
El a fost reconstruit când ROG a devenit muzeu, dar nu a fost niciodată „perfect”.
Observatorul Regal din Greenwich doreşte să aibă publicul aproape - imaginile captate de AMAT vor fi disponibile prin streaming, iar conţinutul împărtăşit şcolilor prin Planetariul „Peter Harrison” din Londra. În plus, la ROG vor avea loc mai multe ateliere.
Parterul pavilionului va avea un spaţiu ce va găzdui expoziţii, cu o secţiune dedicată poveştii lui Annie Maunder.
ROG „găzduieşte” Greenwich Mean Time (GMT), meridianul zero, dar şi Planetariul din Londra.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.