Oamenii de ştiinţă din Statele Unite au reconstruit un cântec clasic al trupei Pink Floyd fără instrumente. Rezultatele lor au fost descifrate şi publicate în revista PLOS Biology. Aceştia explică faptul că au folosit inteligenţa artificială pentru a decoda semnalele produse de diferite zone ale creierului în timpul ascultării. Scopul experimentului lor a fost să înţeleagă mecanismele cerebrale implicate în ascultarea muzicii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Realizarea lor se bazează pe 29 de pacienţi voluntari, cărora li s-au montat electrozi plasaţi pe şi în creier. Aceştia au ascultat cu atenţie melodia „Another Brick in the Wall, Part 1”, extrasă de pe cel de-al unsprezecelea album de studio al trupei rock britanice Pink Floyd. Cercetătorii de la UC Berkeley au reuşit să analizeze semnalele electrice şi să le traducă în semnale sonore, folosind inteligenţa artificială.

Experimentul le-a confirmat oamenilor de ştiinţă că partea dreaptă a creierului este mai reactivă la muzică decât cea stângă.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

De asemenea, aceştia au furnizat o înregistrare audio de 15 secunde. Rezultatul nu este similar cu melodia originală, dar permite identificarea anumitor fraze din cântec, inclusiv a celei mai importante: „All in all, it was all just bricks in the wall”.

Deşi rezultatele acestui experiment nu sunt impecabile, ele marchează o descoperire medicală fără precedent. Descoperirea ar putea face să avanseze considerabil cercetarea pentru persoanele mute. Prin descifrarea modului în care creierul percepe un cântec, este posibil să fie descifrate toate subtilităţile cuvintelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.