O expoziţie de abecedare din România, Franţa şi Suedia va fi deschisă, vineri, la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi din Bucureşti, publicul fiind invitat la o întâlnire cu cei trei curatori ai acesteia, care vor intra în dialog, de la ora 18.00, pe tema abecedarelor şi a manualelor şcolare.
Expoziţia ”ABC - DARE. Selecţie de abecedare din Franţa, România şi Suedia” este un proiect marca ”Cele Mai Frumoase Cărţi”, realizat cu sprijinul a trei curatori: Valentine Gigaudaut, Dinu Dumbrăvician şi Arina Stoenescu. Aceasta va putea fi văzută până pe 22 octombrie.
Cei trei curatori au selectat o serie de cărţi, manuale şi auxiliare curriculare, reunite într-o mică expoziţie ce permite publicului să se familiarizeze, să compare şi să analizeze propuneri editoriale din cele trei ţări, informează instituţia muzeală.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Valentine Gigaudaut conduce librăria Kyralina, librăria franceză din România, din februarie 2015. Anterior, a coordonat Biroul de Carte Franceză din Taiwan. A predat limba franceză în Asia mai bine de zece ani. De profesie jurnalist, Valentine Gigaudaut moderează emisiunea
literară lunară în limba franceză, ”Le son des mots”, la Radio România Internaţional.
Dinu Dumbrăvician este coordonatorul departamentului de Design din cadrul Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti. Este co-fondator şi asociat al Faber Studio, un mic studio din Bucureşti, care se ocupă, printre altele, cu designul grafic, mai ales pentru domeniul editorial: cărţi, reviste, cataloage. În 2016 a făcut parte din juriul concursului „Cele Mai Frumoase Cărţi din România”.
Arina Stoenescu este stabilită în Suedia şi activează ca designer independent, editor, traducător şi cadru didactic la Universitatea Södertörn din Stockholm. Este fondatoarea microediturii Pionier Press din Stockholm şi preşedinte al asociaţiei Harap Alb, care lucrează la realizarea unui proiect de cultură literară pentru copii. În perioada 2011- 2013 a fost membru al juriului pentru concursul ”Cele Mai Frumoase Cărţi din Suedia”. A făcut parte din juriul concursului ”Cele Mai Frumoase Cărţi din România” în anii 2014 şi 2015.
Evenimentul are intrare liberă şi este organizat de Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi în parteneriat cu Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură.
Expoziţia face parte din proiectul ”Cele Mai Frumoase Cărţi intinerante în 2017”, proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.