Muzeul - Atelier - Şcoală de la Piscu, spaţiu cultural aflat în apropierea Bucureştiului, este deschis spre vizitare şi are ca obiectiv să pună în lumină moştenirea culturală a comunităţii din Piscu, veche vatră de olari cu o istorie culturală bogată, singura din apropierea Capitalei în care încă se produce ceramică ţărănească.
„Memoria meşteşugului de Pisc este cea care a generat acest loc, este un nucleu de la care spaţiul s-a extins şi temele de studiu, la rândul lor, s-au extins. Piscu a fost pe vremuri un centru de olărit în care s-a lucrat enorm. În cele mai bune timpuri, câte 200 de cuptoare ardeau aici şi sute de mii de oale părăseau satul în fiecare an către târgurile din Bucureşti şi din împrejurimi”, a transmis într-un comunicat Adriana Scripcariu, istoric de artă şi iniţiator al proiectului.
Proiectul organizaţiei Şcoala de la Piscu, Muzeu-Atelier-Şcoală, valorifică experienţa a 15 ani de cercetare şi acţiune educaţională şi culturală dedicată patrimoniului cultural. Iniţatorii săi, istoricul de artă Adriana Scripcariu şi sculptorul Virgil Scripcariu, şi-au propus să prezinte public moştenirea satului Piscu plasată în contextul mai larg al tehnicilor tradiţionale de lucru cu pământul şi de comunicare între tradiţie şi creaţie contemporană.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Noi am ajuns în sat cu un profil care s-a potrivit cu specificul de patrimoniu cultural puternic de aici; l-am descoperit la rândul nostru şi ne-am bucurat să îl punem în valoare, an de an, şi să ajungem iată, în al şaisprezecelea an de lucrat şi trăit pentru patrimoniul de la Piscu, să inaugurăm un astfel de spaţiu care, indiferent de mersul producţiei de ceramică tradiţională, va rămâne un martor al faptului că aici s-a olărit, un prilej de a descoperi acest meşteşug şi o invitaţie la creativitate şi la a privi în trecut, într-un mod care să ne aducă plus valoare pentru prezent şi viitor”, a declarat sculptorul Virgil Scripcariu.
Principala expoziţie cuprinde colecţia oalelor de Pisc, dedicată memoriei comunităţii de olari din sat şi îmbogăţită cu ceramică ţărănească din întreg teritoriul românesc.
Pe lângă funcţia de expunere, Muzeul - Atelier - Şcoală le va oferi vizitatorilor săi experienţe formatoare care vor facilita accesul copiilor şi adulţilor la patrimoniu cultural şi natural prin educaţie, cu prilejul atelierelor de meşteşug şi lecţiilor de patrimoniu care vor avea loc aici începând cu 2021. Conceptul de „Şcoală din Muzeu” pune în valoare moştenirea locală şi o transformă în resursă pentru educaţie.
„Iată cum un fost sat de olari, Piscu, poate să devină, din nou, un sat vestit. Vestit pentru mulţi oameni care vor să-şi educe copiii ca lumea. Muzeul este doar cadrul, ceea ce asigură o ambianţă şi este, de fapt, locul în care poţi să generezi unealta. Unealta pentru mine este atelierul care se va dezvolta; am convingerea că se va dezvolta pentru că avem garanţia şi dovezile pe care le-au arătat Virgil şi Adriana la ei acasă, în atelierul de acolo. Iar şcoala e demersul pentru care consider că merită să apreciezi şi să sprijini efortul tuturor acestor oameni care s-au implicat benevol. Şcoala mi se pare, până la urmă, ţinta”, a spus Şerban Sturdza, arhitect, membru corespondent al Academiei Române.
Muzeu - Atelier - Şcoală de la Piscu poate fi vizitat în fiecare sfârşit de săptămână, între orele 11:00 şi 17:00, cu programare la 0722121566.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.