Ministerul Culturii a transmis, după mai multe săptămâni de când a fost semnalată situaţia financiară problematică cu care se confruntă Centrul Naţional al Dansului Bucureşti şi anul acesta, că are „deschiderea” de a sprijini instituţia care se află în subordinea sa. Secretarul de stat care se ocupă de domeniu, Cosmin Marcovici, a precizat că lucrează la identificarea unei soluţii şi, până atunci, a adus omagii dansatorilor, pe care i-a numit „supraoameni”.
Miercuri noapte, Ministerul Culturii a făcut, într-un comunicat, primele precizări cu privire la situaţia CNDB de când aceasta a fost semnalată public. A anunţat că „a luat la cunoştintă solicitările şi situaţia care durează deja de mulţi ani”.
Cosmin Marcovici, secretar de stat în Ministerul Culturii, a avut întâlniri cu managerul Vava Ştefănescu în urma cărora a fost decisă identificarea unor soluţii în cel mai scurt timp posibil.
„Vă asigur că lucrăm la identificarea şi implementarea celei mai bune soluţii şi acest subiect a devenit o prioritate pentru noi. Lucrez de o viaţă în universul artistic şi apreciez dansatorii, aceşti supraoameni care îşi folosesc corpul drept instrument de expresie. România a dat lumii dansatori excepţionali atât din rândul balerinilor clasici, cât şi din rândul dansatorilor de contemporan”, a declarat Marcovici.
În final, Ministerul Culturii a spus că are deschiderea de a găsi soluţii şi de a sprijini legal fiecare instituţie din subordine.
La conferinţa de presă ţinută marţi, coregrafa Vava Ştefănescu a precizat că secretarul de stat Marcovici le-a spus că a găsit o soluţie, dar că nu a avut timp să vadă dacă este legală şi că mai durează câteva zile până să stabilească asta.
„Nu ştiu dacă demisia ar rezolva ceva, dacă... (...) Este o stare de agresivitate, care ţi se aplică continuu, şi de nedreptate. E bine să rupem şi acest obicei pervers. Chiar mă gândesc la soluţii radicale, dar nu sunt sigură că aşa vreau să trăiesc aşa în următorii 4 ani. Să dăm în judecată diverse persoane publice care, practic, distrug vieţi. Este vorba despre asumări la nivel personal”, a mai declarat Ştefănescu.
Pe 2020, CNDB a primit un buget total de 2,447 milioane de lei. Din acesta, 2,173 milioane de lei o reprezintă subvenţia de la stat, iar 274.000 de lei, venituri proprii.
Salariile pentru cei 21 de angajaţi, indemnizaţii, diurne şi contribuţii reprezintă 1,52 milioane de lei, în timp ce bunurile şi serviciile reprezintă 861.000 de lei.
Vava Ştefănescu a declarat marţi că, începând cu anul 2017, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti are o relaţie „din ce în ce mai disfuncţională” cu Ministerul Culturii, în subordinea căruia se găseşte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...