Ministerul Culturii a cumpărat, prin exercitarea dreptului său de preempţiune, două monede romane de aur, de frecvenţă rară: moneda Aureus Hadrianus 117-138 şi moneda Solidus Gratianus aug. 367 - nov. 375, clasate în categoria juridică Tezaur a patrimoniului cultural naţional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cele două bunuri culturale mobile menţionate au fost scoase la vânzare de către operatorul economic autorizat S.C. Claudius Gold Coins S.R.L., iar Comisia constituită la nivelul Ministerului Culturii a analizat ofertele de vânzare, precum şi documentaţiile aferente. S-a constatat, în urma verificării, că documentaţia este completă în ambele cazuri, fiind astfel demarată procedura de negociere cu vânzătorul, potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii. 

Monedele "Aureus Hadrianus" şi "Solidus Gratianus" vor fi păstrate la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"Astăzi am adus în patrimoniul naţional moneda Aureus Hadrianus AD 117-138, unică în colecţiile publice din România, şi moneda Solidus Gratianus AD aug. 367- nov. 375, din care mai există doar încă una, ambele monede achiziţionate fiind clasate în categoria juridică Tezaur a patrimoniului cultural naţional", a scris ministrul Culturii pe Facebook. 

"Este prima oară, din ce ştim, când după 1990 statul român, prin Ministerul Culturii, face o astfel de achiziţi. Este o nouă premieră, după achiziţionarea în acest an a manuscriselor Eliade şi Cioran şi după achiziţionarea în 2017 a vilei Florica a Brătienilor. Sunt extrem de fericit şi de mândru că aceste premiere au avut loc în timpul mandatelor mele", a mai spus acesta. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.