Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că se bucură să ureze bun venit la ediţia a XVII-al a Salonului Internaţional de Carte Bookfest scriitorilor şi editurilor din Republica Moldova, „ţară cu care împărtăşim cultură şi tradiţii şi care preţuieşte cultivarea limbii române”.
„Am conferit Înaltul Patronaj ediţiei a XVII-a a Salonului Internaţional de Carte Bookfest care se deschide astăzi la Bucureşti, convins fiind că eforturile organizatorilor, participarea numeroasă a autorilor şi a editurilor vor contribui la creşterea interesului publicului pentru carte, literatură şi lectură. Aşa cum ne-a obişnuit, şi în acest an Bookfest are un invitat de onoare. Mă bucur să urez bun venit la Bucureşti scriitorilor şi editurilor din Republica Moldova, ţară cu care împărtăşim cultură şi tradiţii şi care preţuieşte cultivarea limbii române. Dialogul cultural creează punţi care apropie popoarele şi ajută statele să îşi consolideze colaborarea. Bookfest şi-a clădit o reputaţie solidă ca agoră literară şi profesională, unde autorii, editorii şi traducătorii au avut ocazia să se întâlnească cu personalităţi ale culturii universale, iar cartea românească, să devină mai bine cunoscută în lume”, a transmis Klaus Iohannis, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Şeful statului a mai spus că „prin invitarea Republicii Moldova ca oaspete de onoare, Bookfest Bucureşti 2024 promovează unitatea de limbă şi literatură, ca manifestare a unui spaţiu cultural comun”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Apreciez iniţiativa Asociaţiei Editorilor din România, care arată şi prin acest eveniment că ţara noastră este şi va rămâne, pe toate planurile, susţinătorul cel mai dedicat al parcursului european al Republicii Moldova, al aderării acesteia la spaţiul de pace şi prosperitate care este Uniunea Europeană. Cetăţenii Republicii Moldova merită să se bucure de toate beneficiile apartenenţei la marea familie europeană, ca o consecinţă firească a asumării valorilor democratice, care, în ciuda vicisitudinilor istoriei, au inspirat o creaţie literară contemporană originală şi valoroasă, îmbogăţind tezaurul nostru cultural comun şi crescându-i prestigiul în Europa şi în întreaga lume”, a completat preşedintele Iohannis.
El a mai precizat că, „prin dezvoltarea relaţiilor dintre edituri şi a solidarităţii dintre creatorii şi publicul de pe ambele maluri ale Prutului, Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2024 reprezintă o expresie importantă a legăturii noastre profunde cu Republica Moldova în această perioadă deosebit de grea”.
„Îi felicit pe organizatori şi pe participanţi şi le doresc să aibă parte de un public numeros şi cald, pentru ca împreună, vorba cronicarului, prin carte să «biruiască gândul»”, a conchis Klaus Iohannis.
Salonul Internaţional de Carte Bookfest îşi deschide porţile la Romexpo, miercuri, începând cu ora 10.00. Intrarea este liberă în toate cele cinci zile ale evenimentului. Între 29 mai şi 2 iunie, la Bookfest cititorii vor găsi circa un milion de volume, sute de titluri noi, aproximativ 300 de lansări de carte şi dezbateri, şi peste 60 de evenimente dedicate copiilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...